StiripesurseSintezeAfganistan: Cel puțin patru morți într-o explozie în oraşul Jalalabad

Afganistan: Cel puțin patru morți într-o explozie în oraşul Jalalabad

Publicat:

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa într-o explozie, duminică, în centrul oraşului Jalalabad, în estul Afganistanului, au declarat martori şi oficiali ai guvernului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Explozia, care a survenit la câteva ore după ce preşedintele Ashraf Ghani a vizitat oraşul Jalalabad, a avariat magazine şi clădiri din jurul pieţei Mukhaberat, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului Attaullah Khogyani.

Citește și : Trei bărbaţi au fost decapitați, iar o şcoală a fost incendiată în estul Afganistanului

Sohrab Qaderi, un membru al consiliului provincial din Nangarhar, la graniţa cu Pakistanul, a spus că cel puţin patru oameni au fost ucişi şi şase răniţi în explozia care a fost aparent cauzată de explozibili ascunşi în zonă.

Oficiali afgani au declarat că totalul victimelor ar fi putut fi mult mai mare deoarece nu a fost restricţionată circulaţia în mare parte a oraşului, cu prilejul vizitei preşedintelui Ghani, care nu se afla în zonă când s-a produs explozia.


Explozia nu a fost revendicată, fiind cea mai recentă dintr-o serie de atacuri care au lovit Jalalabad, capitala provinciei Nangarhar, unde luptători ai Statului Islamic au avut o prezenţă puternică în ultimii ani.

Citește și : Donald Trump cere Arabiei Saudite să crească producția de petrol până la două milioane de barili/zi pentru a stabiliza prețurile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.