StiripesurseȘtirile zileiAfrica de Sud îşi suspendă temporar programul de vaccinare împotriva COVID-19

Africa de Sud îşi suspendă temporar programul de vaccinare împotriva COVID-19

Publicat:

Africa de Sud a anunţat duminică suspendarea temporară a programului de vaccinare împotriva COVID-19, care urma să înceapă în următoarele zile cu un milion de vaccinuri dezvoltate de Oxford şi AstraZeneca, după un studiu care a dezvăluit eficienţa “limitată” împotriva mutaţiei sud-africane, notează AFP, potrivit agerpres.  

Studiul, realizat de Universitatea Witwatersrand din Johannesburg şi care nu a fost examinat deocamdată de instituţii similare, afirmă că vaccinul britanic oferă o “protecţie limitată împotriva formelor moderate ale bolii cauzate de varianta sud-africană, la adulţii tineri”.

Citește și : Moussa Faki Mahmat, reales preşedinte al Comisiei Uniunii Africane

“Este o problemă temporară, trebuie să suspendăm vaccinurile AstraZeneca până când vom rezolva aceste probleme”, a declarat duminică ministrul sănătăţii, Zweli Mkhize, într-o conferinţă de presă organizată online.

Potrivit primelor rezultate, acest vaccin este eficient numai 22% împotriva formelor moderate ale virusului. Nu sunt disponibile încă rezultate privind eficienţa sa împotriva formelor severe.


Pe ultimele locuri în cursa mondială a vaccinurilor, Africa de Sud, oficial ţara cea mai afectată de coronavirus de pe continent cu peste 1,5 milioane de cazuri şi mai mult de 46.000 de decese, a primit luni prima livrare de un milion de vaccinuri. O livrare de 500.000 de doze suplimentare este de aşteptată în februarie.

Este vorba în totalitate despre vaccinuri AstraZeneca/Oxford produse de Serum Institute of India. Primele doze erau destinate prioritar celor 1,2 milioane de lucrători din domeniul sănătăţii.

“În următoarele patru săptămâni, vom avea vaccinuri Johnson&Johnson şi Pfizer”, a dat asigurări Zweli Mkhize. Discuţiile cu alte companii farmaceutice sunt, de asemenea, în desfăşurare, în special cu Moderna şi cu producătorul rus de vaccinuri Sputnik V, a adăugat el.

Ministrul sud-african al sănătăţii a anunţat recent că a rezervat 20 de milioane de vaccinuri Pfizer/BioNTech.

Cele 1,5 milioane de vaccinuri AstraZeneca obţinute de Africa de Sud, care vor expira în aprilie, vor fi păstrate până când oamenii de ştiinţă vor da indicaţii clare privind utilizarea lor, a precizat el.

“Va dura mai mult timp pentru a fi produsă a doua generaţie de vaccin pentru a lupta împotriva tuturor variantelor,”, a avertizat deja Salim Abdool Karim, epidemiolog şi copreşedinte al comitetului ştiinţific din cadrul Ministerului sud-african al Sănătăţii.

Citește și : Iordania redeschide gradual şcolile

Africa de Sud intenţionează să vaccineze cel puţin 67% din populaţie până la sfârşitul anului, circa 40 de milioane de persoane.

Vaccinul AstraZeneca/Oxford a fost aprobat de mai multe ţări, dar unele au preferat să îl recomande numai celor până în 65 de ani, din cauza datelor insuficiente privind persoanele mai în vârstă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.