Agenda ședinței Guvernului din 4 septembrie 2024

Publicat:

Agenda ședinței Guvernului din 4 septembrie 2024

La 4 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, Cabinetul de miniștri al Republicii Moldova se convoacă în cea de-a 35-a ședință din 2024 și în a 83-a ședință de la investirea Cabinetului de miniștri Recean.

Ședința Cabinetului de Miniștri va fi condusă de Prim-ministrul Dorin Recean, potrivit news.ungheni.org.


Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Potrivit Agendei preliminare publicate pe pagina Guvernului, în cadrul ședinței executivului din 4 septembrie 2024, urmează a fi examinate și aprobate cca 16 hotărâri de Guvern, inclusiv cu privire la crearea comisiilor pentru cercetarea prealabilă privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare şi extindere a unor drumuri naționale – G88 Cornești – Condrătești – M5

Totodată, la fel cum le place unor să anunțe, pe Ordinea de zi a ședinței a fost inclus și subiectul referitor la „resursele umane” (de facto, practic toate ședințele au aceste subiecte)

Agenda ședinței Guvernului din 4 septembrie 2024:

  1. Cu privire la resursele umane
  2. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea de mentorat (număr unic 521/MEC/2024), dl Dan Perciun
  3. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementul deșeurilor solide, în sumă de 4 340 000 EUR, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” (număr unic 736/MM/2024), dl Sergiu Lazarencu
  4. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Elene privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere, întocmit la Atena la 2 iulie 2024 (număr unic 751/MAE/MAI/2024), dl Adrian Efros
  5. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii cu privire la asistența reciprocă între administrațiile lor vamale (număr unic 734/MAE/MF/2024), dna Victoria Belous
  6. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la crearea comisiilor pentru cercetarea prealabilă privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare şi extindere a unor drumuri naționale (număr unic 601/MIDR/2024), dl Andrei Spînu
  7. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la alocarea mijloacelor financiare (pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale) (număr unic 662/MAI/2024), dl Adrian Efros
  8. (DP-PL) – Proiect de lege pentru modificarea unor acte normative (privind procedura luării în custodie publică a străinilor) (număr unic 534/MAI/2024) UE, dl Adrian Efros
  9. (DP-PL) – Proiect de lege pentru modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2020 (număr unic 620/MAI/2024), dl Adrian Efros
  10. (DP-PL) – Proiect de lege pentru modificarea unor acte normative (pe aspecte ce țin de redresare și rezoluție bancară) (număr unic 886/MF/2023) UE, dna Victoria Belous
  11. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea semnării Acordului de facilitate de împrumut dintre Republica Moldova, acționând prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, și Majestatea Sa Regele de drept al Canadei, reprezentat de ministrul dezvoltării internaționale, acționând prin intermediul Departamentului afacerilor externe, comerțului și dezvoltării (număr unic 694/MF/2024), dna Victoria Belous
  12. (HG-PL) – Proiect de hotărâre a Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru aprobarea Acordului de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale, semnat la Chișinău la 9 iulie 2024 (număr unic 720/MAE/MS/2024), dna Ala Nemerenco
  13. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.1207/2016 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind produsele cosmetice (număr unic 545/MS/2024), dna Ala Nemerenco
  14. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 990/2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (număr unic 682/MMPS/2024), dl Alexei Buzu
  15. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic (număr unic 450/MM/2024) UE, dl Sergiu Lazarencu
  16. (HG) – Proiect de hotărâre a Guvernului pentru punerea în aplicare a Legii nr. 152/2022 cu privire la reglementarea și controlul organismelor modificate genetic (număr unic 451/MM/2024) UE, dl Sergiu Lazarencu

Notă: Textele proiectelor de acte normative care pot fi vizualizate la acest compartiment reprezintă versiunile examinate în cadrul ședinței Guvernului, care pot suferi unele modificări în urma dezbaterilor din cadrul ședinței. Pentru versiunile finale, consultați Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau site-ul Registrului de stat al actelor juridice al Republicii Moldova – legis.md.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cu cât a crescut datoria de stat a R.Moldova de la începutul anului

Cu cât a crescut datoria de stat a R.Moldova de la începutul anului Datoria de stat a constituit la sfârșitul lunii iulie 109,7 de miliarde...

Câți moldoveni muncesc la negru și în ce domenii se află aceștia

Câți moldoveni muncesc la negru și în ce domenii se află aceștia În Republica Moldova, aproximativ 60.000 de persoane sunt angajate la negru, conform celor...

Zelenski spune că Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriul rusesc pe care l-a cucerit

Zelenski spune că Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriul rusesc pe care l-a cucerit Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi într-un interviu...

Morteza Mehrzad, al doilea cel mai înalt om din lume, nu are pat pe măsura lui la Jocurile Paralimpice

Morteza Mehrzad, al doilea cel mai înalt om din lume, nu are pat pe măsura lui la Jocurile Paralimpice Morteza Mehrzad, al doilea cel mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.