StiripesurseExterneTrei miniştri au demisionat din guvernul Ucrainei

Trei miniştri au demisionat din guvernul Ucrainei

Publicat:

Trei miniştri au demisionat din guvernul Ucrainei

Preşedintele parlamentului de la Kiev, Ruslan Stefanciuk, a anunţat marţi că trei miniştri au demisionat din guvernul Ucrainei, transmite Reuters.

Şi-au anunţat intenţia de a se retrage din executivul condus de premierul Denis Şmihal titularii portofoliilor industriei strategice, Oleksandr Kamişin – responsabil pentru producţia de armament, justiţiei, Denis Maliuska, şi mediului, Ruslan Strileţ, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

După câteva săptămâni de discuţii privind o remaniere guvernamentală, parlamentarii vor lua în considerare cele trei demisii, a declarat Stefanciuk.

“Voi continua să lucrez în domeniul apărării, dar într-un alt rol”, a scris Kamişin pe Telegram, confirmând că a demisionat.


Ministrul în vârstă de 40 de ani a fost numit în martie 2023 şi a condus eforturile Ucrainei de a accelera producţia pentru apărare, de la drone de atac la rachete cu rază lungă de acţiune, folosite de Ucraina pentru a lupta împotriva invadatorilor ruşi superiori numeric şi mai bine înarmaţi.

În primul an după februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, Kamişin şi-a construit o imagine de manager eficient pe timp de război, ca şef al căilor ferate naţionale, vitale din punct de vedere logistic atât pentru forţele armate, cât şi pentru civili.

Potrivit Reuters, parlamentarii şi analiştii politici ucraineni se aşteptau la schimbări importante în guvern încă de la începutul verii. Demisiile celor trei miniştri sporesc incertitudinile din jurul executivului, în care cel puţin alte cinci portofolii sunt vacante după demiterile de anul acesta, menţionează agenţia.

Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

Preşedintele Volodimir Zelenski şi echipa sa politică ar putea să numească acum alţi titulari în funcţiile respective, pentru a readuce ordinea înainte de vizita în SUA programată luna aceasta în vederea participării la Adunarea Generală a ONU, apreciază Reuters.

Săptămâna trecută, liderul de la Kiev afirmase că speră să se întâlnească şi cu preşedintele american Joe Biden şi cu posibilii succesori ai acestuia – vicepreşedinta Kamala Harris, democrată, respectiv republicanul Donald Trump – pentru a le prezenta un “plan pentru victorie” care ar obliga Rusia să pună capăt războiului împotriva Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.