StiripesurseȘtirile zileiAgenţia de reglementare a armelor de foc din SUA are un...

Agenţia de reglementare a armelor de foc din SUA are un director după şapte ani

Publicat:

Senatul american l-a confirmat marţi pe candidatul ales de preşedintele Joe Biden pentru a conduce principala agenţie de reglementare a armelor de foc, care a fost fără director timp de şapte ani, scrie AFP, potrivit agerpres.

Steve Dettelbach preia funcţia de şef al Biroului federal pentru alcool, tutun, arme de foc şi explozivi (ATF), după ce o serie de crime au şocat America.

Citeşte şi: Rusia susţine că a ucis 21 de ‘mercenari ‘ români care luptau alături de soldaţii ucraineni, în ultimele trei săptămâni – Black News

Acest fost procuror de 56 de ani a fost confirmat cu 48 de voturi pentru, dintre care două de la republicani, şi 46 împotrivă.

El va conduce 5.000 de angajaţi, dintre care jumătate sunt anchetatori specializaţi, în special în expertiză balistică. Agenţia are, de asemenea, misiunea de a reglementa industria armelor, ceea ce a făcut din ea bestia neagră a puternicului lobby al National Rifle Association (NRA).


“După ani de obstrucţii din partea lobby-ul armelor, Senatul a confirmat în sfârşit un director permanent la ATF”, a declarat liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, într-un comunicat.

“Chiar dacă nu este panaceul împotriva epidemiei de violenţă cu arme de foc care domneşte în ţară”, sosirea lui Steve Dettelbach va face posibilă mobilizarea tuturor forţelor federale împotriva acestui flagel, a adăugat el.

Potrivit site-ului Gun Violence Archive, care recenzează fiecare incident, peste 23.300 de persoane au murit de glonţ de la începutul anului, dintre care 12.700 prin sinucidere.

Citeşte şi: Jill Biden îşi cere scuze după ce i-a comparat pe hispanici cu ‘tacos’ – Black News

Preşedintele democrat l-a numit iniţial pe David Chipman, un fost agent special considerat ca un partizan al înăspririi regulilor privind armele, pentru a conduce ATF.

În septembrie, Joe Biden a fost nevoit să retragă această candidatură, din lipsa sprijinului tuturor parlamentarilor democraţi din camera superioară a Congresului. Acest eşec a fost văzut ca un semn al influenţei persistente a ANR care s-a mobilizat puternic împotriva numirii lui David Chipman.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Top 10 cele mai scumpe piețe imobiliare din Europa

Un nou clasament arată că Elveția și Luxemburg domină cele mai scumpe piețe imobiliare din Europa, potrivit Euronews. Date noi de la Global Property Guide...

Războiul din Ucraina a egalat durata Primului Război Mondial fără niciun deznodământ la orizont

Miercuri, conflictul din Ucraina a atins o bornă simbolică, ajungând la 1.567 de zile de la declanșarea invaziei ruse, exact aceeași durată pe care...

Netanyahu ignoră din nou avertismentele aliatului său Trump

În pofida solicitărilor repetate ale președintelui american de a acorda o șansă căii diplomatice, Israelul a lovit suburbia sudică a Beirutului, declanșând o ripostă...

Emisiunile de obligaţiuni guvernamentale au atins un nivel record, pe fondul creşterii cheltuielilor publice

Guvernele se împrumută într-un ritm record de pe pieţele de obligaţiuni sindicalizate, pe măsură ce cheltuielile publice cresc vertiginos, transmite Bloomberg, potrivit stiripesurse.ro. Datele analizate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.