StiripesurseȘtirile zileiAgenţia Spaţială Europeană a transmis primele imagini live de pe Marte...

Agenţia Spaţială Europeană a transmis primele imagini live de pe Marte – VIDEO

Publicat:

Agenţia Spaţială Europeană a transmis pe YouTube imagini istorice live direct de pe Planeta Roşie, potrivit CNN, scrie news.ro

Imaginile, distribuite pe YouTube, pe contul de Twitter al ESA şi cu hashtag-ul #MarsLIVE, au arătat planeta într-un mod în care nu a mai fost văzut până acum, a spus ESA.

Evenimentul a marcat a 20-a lansare a orbitorului Mars Express al agenţiei – o misiune de a face imagini tridimensionale ale suprafeţei planetei pentru a o vedea mai în detaliu.

Citește și : Pentru a ‘fenta’ FMI, preşedintele Tunisiei vrea să-i impoziteze pe cei bogaţi

„În mod normal, vedem imagini de pe Marte şi ştim că au fost făcute cu câteva zile înainte”, a declarat James Godfrey, managerul operaţiunilor navelor spaţiale la centrul de control al misiunii ESA din Darmstadt, Germania, într-un comunicat. „Sunt încântat să văd Marte aşa cum este acum – cât de aproape putem ajunge de un „acum” marţian!”.


„Dar nu am văzut noi imagini cu Marte înainte? Da, dar nu în direct”, a precizat ESA.

Adesea, datele şi observaţiile Planetei Roşii sunt luate atunci când o navă spaţială nu este în contact direct cu Pământul, aşa că imaginile sunt stocate până când pot fi trimise înapoi, a spus ESA.

În funcţie de locul unde se află Marte şi Pământul pe orbitele lor în jurul Soarelui, mesajele care călătoresc prin spaţiu pot dura între 3 şi 22 de minute.

ESA estimase că va dura aproximativ 17 minute pentru ca lumina necesară formării imaginilor să călătorească direct de pe Marte pe Pământ şi apoi încă un minut pentru a trece prin serverele de la sol pentru a începe transmisia în direct.

„Reţineţi că nu am încercat niciodată aşa ceva până acum, aşa că timpii exacţi de călătorie pentru semnalele de la sol rămân puţin incerţi”, a spus agenţia într-un comunicat înainte de eveniment.

Nu au fost vizibile stele în fundalul imaginilor, deoarece Marte este destul de strălucitoare, a remarcat Colin Wilson, un om de ştiinţă al proiectului la ESA.

„Dacă eşti foarte aproape de ea, este şi mai strălucitoare”, a remarcat Wilson, iar asta ascunde stelele din jur în acest unghi special din care nava spaţială surprinde imagini.

Dar, dacă aţi fi pe nava spaţială Mars Express, aţi putea vedea o mare parte din cosmos, a adăugat Wilson. „Şi asta este de fapt esenţial pentru modul în care navighează Mars Express”, a spus el. Nava spaţială foloseşte o hartă de la bord şi imaginile stelelor pentru a se orienta în spaţiu, aşa cum oamenii au navigat în oceane cu secole în urmă.

Pe parcursul unei ore, erau aşteptate noi imagini ale lui Marte aproximativ la fiecare 50 de secunde, potrivit declaraţiei agenţiei dinaintea evenimentului. Cu toate acestea, de ceva timp, transmisiile de pe Marte au fost întrerupte, au remarcat oamenii de ştiinţă de la ESA, deoarece o staţie terestră de lângă Madrid a fost afectată de vremea nefavorabilă.

Unii spectatori s-ar putea să fi observat, de asemenea, că Planeta Roşie nu a apărut la fel de roşie aşa cum se aşteptau. Jorge Hernández Bernal, parte a echipei de monitorizare vizuală a camerelor Mars Express, a remarcat în timpul streamului live Marte a apărut aşa cum ar fi dacă ai capta o imagine cu un iPhone, nu aşa cum ar fi văzută cu ochiul liber.

Citește și : Ucraina a doborât 36 de rachete şi drone ruse noaptea trecută

„Culoarea este un subiect foarte complex legat de modul în care funcţionează ochii noştri”, a menţionat el. Şi imaginile navei spaţiale sunt, de asemenea, supuse unor procese, pentru a elimina „zgomotul” – sau perturbările nedorite din imagini – care le pot modifica şi aspectul.

De la Mars Express au fost trimise imagini de aproximativ o oră înainte ca nava spaţială să se depărteze prea mult de Marte pentru a continua să captureze planeta. Oamenii de ştiinţă au remarcat că actualizări suplimentare vor fi distribuite pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.