StiripesurseȘtirile zileiAgenții imobiliari au nevoie de certificare

Agenții imobiliari au nevoie de certificare

Publicat:

În ultima ședință, Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari. Documentul stabilește reguli clare pentru persoanele care activează în acest domeniu, precum și măsuri de protecție pentru beneficiarii serviciilor agenților imobiliari.

Citește și: Linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea – Vulcănești a fost reparată integral

Proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari are drept scop asigurarea transparenței și protecției consumatorilor, în contextul dezvoltării pieței imobiliare în Republica Moldova. Documentul prevede condiții clare de acces la profesie. Mai exact, agenții imobiliari vor fi obligați să dețină un certificat de competență profesională, care va fi emis de o instituție de învățământ acreditată și va trebui reînnoit o dată la cinci ani. În acest sens, va fi creat modulul „Agenți imobiliari”, integrat într-un sistem informațional administrat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru. Pentru a primi certificatul de agent imobiliar, persoana va trebui să întrunească cumulativ mai multe condiții, printre care studii superioare sau profesionale tehnice, precum și lipsa antecedentelor penale nestinse pentru infracțiuni contra patrimoniului sau economice.

Totodată, agenții imobiliari sunt obligați să încheie contracte scrise cu clienții, în care vor fi specificate drepturile și obligațiile ambelor părți. Pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, sunt interzise practicile comerciale incorecte, cum ar fi publicitatea înșelătoare sau aplicarea de comisioane ascunse. Totodată, agenții imobiliari sunt obligați să elibereze clienților un bon de plată sau un alt document care să confirme perceperea remunerației stabilite în contractul de intermediere imobiliară și să păstreze arhiva contractelor încheiate pentru o perioadă de șase ani.

Documentul stabilește și entitățile publice abilitate cu funcții de supraveghere și control al activității agenților imobiliari. Este vorba despre Serviciul Fiscal de Stat, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Concurenței și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.


Citeşte şi:  Parlamentul a reexaminat modificările la Legea cu privire la avocatură

Autorii au mai propus un mecanism de supraveghere și control al activității agenților imobiliari, precum și sancțiuni pentru cei care nu vor respecta legislația. Codul contravențional a fost completat cu un articol care se referă la încălcarea obligațiilor privind exercitarea activității de agent imobiliar. Respectiv, persoanele care vor presta servicii de intermediere imobiliară în lipsa unui certificat valabil vor fi sancționate cu amendă de până la 15 000 de lei. Aceeași sancțiune o riscă și persoanele fizice care vor presta astfel de servicii în lipsa unui contract. În cazul persoanelor juridice, amenda ar putea ajunge până la 30 000 de lei.

Legea va intra în vigoare după nouă luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Persoanele fizice și juridice care au desfășurat activitate de intermediere imobiliară până la data intrării în vigoare a actului normativ pot continua să desfășoare această activitate pentru încă 12 luni.

În acest timp, acestea sunt obligate să obțină certificatul de formare profesională și certificatul de agent imobiliar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Panică pe bulevardul Dacia. O mașină a luat foc

Un automobil a luat foc într-o curte de pe bulevardul Dacia din capitală.Citește și: Linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea – Vulcănești a...

Doi copii – surprinși cum se jucau pe pervazul unui geam deschis

Doi copii au fost la un pas de o tragedie. Micuții se jucat pe pervazul unei ferestre deschise, la etajul cinci al unui bloc...

Transport interurban mai scump

Cursele interurbane s-au scumpit. Tarifele au crescut în special la cursele raionale, fiind stabilite de maxim 1.15 bani per kilometru.Citește și: Linia electrică aeriană...

Marș pentru viață la Chișinău

Zeci de persoane de diferite vârste au participat astăzi la un marș în semn de solidaritate cu mamele sau viitoarele mămici şi pentru dreptul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.