StiripesurseȘtirile zileiDoi copii – surprinși cum se jucau pe pervazul unui geam...

Doi copii – surprinși cum se jucau pe pervazul unui geam deschis

Publicat:

Doi copii au fost la un pas de o tragedie. Micuții se jucat pe pervazul unei ferestre deschise, la etajul cinci al unui bloc de locuit din regiunea transnistreană.

Citește și: Linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea – Vulcănești a fost reparată integral

Potrivit TV8, minorii se aflau pe pervazul geamului larg deschis. Trecătorii care i-au observat au alertat oamenii legii. Ulterior, la fața locului au intervenit și pompierii. Ușa apartamentului era încuiată, iar în interior, pe lângă copii, se aflau mama acestora și concubinul ei. Femeia ar fi refuzat inițial să deschidă ușa. Vecinii susțin că familia este una defavorizată, iar adulții ar consuma frecvent alcool.

Salvatorii au fost nevoiți să forțeze ușa pentru a intra în locuință. Odată ajunși în interior, pompierii și polițiștii au constatat că viața copiilor nu era pusă în pericol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.