AIEA: Iranul a încălcat o altă restricţie prevăzută în acordul nuclear din 2015

Publicat:

Iranul a încălcat o altă restricţie prevăzută în acordul nuclear încheiat cu marile puteri, acumulând un stoc mai mare decât limita de 130 de tone de apă grea, o substanţă utilizată în tipul de reactor pe care îl dezvoltă, informează un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) dat publicităţii luni, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această limită este ultima dintr-o serie impuse de acord pe care Iranul le-a depăşit în semn de protest faţă de retragerea Washingtonului din înţelegerea respectivă anul trecut şi impunerea de sancţiuni economice împotriva Teheranului.


Citește și : Poroşenko, citat într-o anchetă penală transmisă Parchetului General din Ucraina

Apa grea nu este o problemă la fel de sensibilă ca uraniul, pe care Iranul îl îmbogăţeşte într-o cantitate şi la un nivel de puritate dincolo de limitele din acord. Totuşi, acordul din 2015 prevede că Iranul nu ar trebui să dispună de mai multă apă grea decât are nevoie, estimând acest necesar la 130 de tone metrice.

“Pe 16 noiembrie 2019, Iranul a informat Agenţia că stocul său de apă grea a depăşit 130 de tone metrice”, menţionează AIEA într-un raport către statele membre obţinut de Reuters.

“Pe 17 noiembrie 2019, Agenţia a verificat că Uzina de producţiei a apei grele este în funcţiune şi că stocul Iranului de apă grea este de 131,5 tone metrice”, adaugă organismul ONU.

Apa grea este folosită, printre altele, ca moderator pentru a încetini reacţiile în miezul unor reactoare nucleare precum cel dezvoltat de Iran la Arak.

Cum acel reactor ar fi putut produce după finalizare plutoniu, care poate fi folosit în dezvoltarea bombei atomice, acordul impunea ca Iranul să înlăture miezul reactorului şi să-l umple cu beton. Acum reactorul este reconceput având în vedere reducerea oricărui risc de proliferare, potrivit Reuters.

Citește și : Trump nu exclude să depună mărturie în Congres

Nu este pentru prima dată când Iranul a depăşit limita de apă grea prevăzută în acord. Prima dată s-a întâmplat acest lucru în 2016, la puţin timp după ce acordul a intrat în vigoare şi cu mult înainte ca SUA să se retragă în 2018. Marile puteri au convenit atunci că Iranul îşi poate stoca excesul de apă grea în afara ţării cât timp va căuta un cumpărător, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.