StiripesurseȘtirile zileiAIEA supraveghează deversarea în mare a apei contaminate de la Fukushima

AIEA supraveghează deversarea în mare a apei contaminate de la Fukushima

Publicat:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a început luni prima sa misiune de supraveghere în Japonia a unui proiect controversat privind deversarea în mare a apei contaminate de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, locul unui accident cauzat de un tsunami în 2011, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Peste un milion de tone de apă provenind din ploaie, pânza freatică şi injecţii pentru răcirea inimilor reactoarelor intrate atunci în fuziune au fost acumulate în rezervoare împrejurul centralei, dar spaţiile de stocare sunt de atunci epuizate.

Citeşte şi: Cinci angajaţi ai ONU au fost răpiţi în Yemen – Black News

Un amplu sistem de pompare şi filtrare elimină majoritatea substanţelor radioactive ale acestei ape şi Japonia afirmă că proiectul său de diluare şi deversare în mare, eşalonat pe mai multe decenii, nu prezintă pericole.

AIEA a aprobat această soluţie care, în opinia sa, este similară eliminării apelor uzate ale centralelor nucleare din lume.


Dar acest proiect, adoptat de Tokyo în aprilie anul trecut şi care ar urma să înceapă în martie 2023, a suscitat critici virulente din partea ţărilor vecine, printre care China şi Coreea de Sud, îngrijorate de eventuale consecinţe asupra mediului şi sănătăţii.

Pescarii japonezi se tem, printre altele, că vor fi ruinate eforturile de ani întregi pentru recâştigarea încrederii consumatorilor în produsele lor.

Tepco, compania care operează centrala nucleară Fukushima Daiichi, şi guvernul japonez speră că supravegherea procesului de către AIEA va consolida încrederea.

Citeşte şi: UE trebuie să se facă respectată de China (ministru francez) – Black News

Echipa AIEA, a cărei misiune va dura cinci zile, urmează să viziteze locul centralei şi va organiza vineri o conferinţă de presă. ”În această săptămână, vom desfăşura o misiune pentru a examina acţiunile, planurile, datele şi documentele pertinente, în scopul evaluării conformităţii lor în raport cu dispoziţiile incluse în normele de securitate internaţionale”, a declarat luni, la Tokyo, Gustavo Caruso, director şi coordonator al departamentului pentru siguranţă şi securitate nucleară al AIEA.

Procesul de filtrare a apelor de la Fukushima elimină majoritatea elementelor radioactive, dar unele rămân, în special tritiul.

Potrivit experţilor în radiaţii, tritiul nu este periculos pentru sănătatea umană decât în doze concentrate, o situaţie a priori exclusă în cazul unei deversări graduale şi dizolvării în mare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.