StiripesurseRăzboi in UcrainaAIEA va monitoriza centralele nucleare de la Cernobîl şi Zaporojie

AIEA va monitoriza centralele nucleare de la Cernobîl şi Zaporojie

Publicat:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va crea misiuni de monitorizare online pentru centralele nucleare ucrainene de la Cernobîl şi Zaporojie, ocupate de Rusia, a anunţat şeful companiei nucleare ucrainene (Energoatom), Petro Kotin, informează Reuters, potrivit agerpres.

Kotin a spus că AIEA ar trebui să-şi folosească influenţa pentru a se asigura că oficialităţile ruse din domeniul nuclear nu interferează în operaţiunea centralelor nucleare ocupate de forţele ruse care au invadat Ucraina începând din 24 februarie.

Citeşte şi: Forţele ruse se retrag de la Cernobîl – Black News

”AIEA poate influenţa acest lucru şi trebuie să o facă, iar această chestiune va fi discutată”, a adăugat şeful Energoatom. Acesta a avut miercuri o întrevedere cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi, aflat în vizită în Ucraina.

Grossi a vizitat miercuri centrala nucleară de la Konstantinovka, din sudul Ucrainei, pentru a pune la punct acordarea de “asistenţă tehnică”, pe fondul temerilor privind un accident.


De la începutul ofensivei militare ruse, în urmă cu cinci săptămâni, Rafael Grossi a atenţionat în repetate rânduri asupra pericolelor pe care le presupune acest război, primul care are loc într-o ţară dotată cu un vast parc nuclear cu 15 reactoare în patru centrale active, precum şi cu mai multe depozite de deşeuri nucleare.

Citeşte şi: Ruşii instaurează un ARMISTIŢIU la Mariupol – Black News

Centrala dezafectată de la Cernobîl a fost preluată de armata rusă pe 24 februarie, în prima zi a invaziei militare asupra Ucrainei. Duminică, AIEA a anunţat că situaţia securităţii la centralele nucleare din Ucraina a rămas neschimbată, după ce săptămâna trecută apreciase că incendiile forestiere din jurul centralei de la Cernobîl nu prezentau un risc radiologic major.

AIEA a încetat, din 9 martie, să mai primească date în direct de la Cernobîl şi recent şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu lipsa de rotaţie a personalului din 20 martie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român – condamnat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

O instanță rusă a condamnat definitiv un cetățean român la 15 ani de închisoare, într-o colonie penală de maximă securitate, pentru furnizarea către Ucraina...

Liderii UE au decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina și accelerarea pregătirilor pentru apărarea statelor membre din flancul estic

Consiliul European a decis accelerarea pregătirii pentru apărarea blocului comunitar până în 2030 și deblocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Citește...

Peste 1,4 milioane de militari ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina, estimează NATO

Rusia a suferit peste 1,4 milioane de victime militare de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, potrivit unei estimări prezentate de un...

Peste o jumătate de milion de ore de înregistrări din războiul din Ucraina vor fi utilizate pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială

Compania americană Enabled Intelligence a lansat o nouă bază de date destinată antrenării sistemelor de inteligență artificială, care conține peste 500.000 de ore de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.