StiripesurseExterneAirbus avertizează companiile aeriene că va livra cu întârziere avioanele

Airbus avertizează companiile aeriene că va livra cu întârziere avioanele

Publicat:

Airbus avertizează companiile aeriene că va livra cu întârziere avioanele

Grupul aeronautic european Airbus a început notificarea companiilor aeriene privind o nouă perioadă de întârzieri ale livrărilor, amânând o serie de livrări programate anterior pentru finalul acestui an şi cu câteva luni o parte din cele din 2025, pe fondul problemelor de aprovizionare, au declarat pentru Reuters, citat de Agerpres, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze informaţia, dar a spus: „Suntem într-un dialog continuu cu clienţii noştri. Încă operăm într-un mediu complex”.

Airbus a început anul cu o creştere a livrărilor cu 50% în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2023, când s-au resimţit efectele deficitului de componente şi ale perturbărilor din lanţul de aprovizionare.

Citește și Interpretul Irakli rămâne fără concert în Moldova, pentru a doua oară

Dar dificultăţile la livrările de motoare şi alte componente se menţin, iar deficitul de aeronave care sunt necesare pentru a face faţă cererii ridicate ar putea dura ani, au susţinut vorbitorii la conferinţa Airline Economics, care a avut loc săptămâna trecută la Dublin.


Preşedintele Air Lease, Steven Udvar-Hazy, declara la conferinţă că multe avioane cu un singur culoar Airbus şi Boeing vin „şi cu un an întârziere; aceasta este situaţia în prezent”.

Airbus şi-a depăşit anul trecut ţinta de livrări, predând companiilor de leasing şi operatorilor aerieni 735 de aeronave. Analiştii de la Jefferies se aşteaptă ca în acest an grupul aeronautic cu sediul la Toulouse să livreze aproximativ 800 de avioane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apa din fântâni ar putea fi contaminată

Ploile torențiale din ultimele săptămâni au inundat terenuri agricole și gospodării din R. Moldova, crescând riscul contaminării apei din fântâni și izvoare. Specialiștii în...

Locuri rezervate la admitere pentru elevii şi studenţii romi

Copiii și tinerii de etnie romă vor avea o cotă de 10% din totalul locurilor disponibile la admiterea în clasa I și în clasa...

„Prima Casă” se scumpeşte din nou

Creditele imobiliare urmează să se scumpească în condițiile în care indicele de referință utilizat la calcularea dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul Programului de...

Şeful propagandei ruse în Europa critică pe faţă Moscova

Oligarhul Konstantin Malofeev, considerat pe scară largă ca unul dintre principalii finanțatori ai propagandei ruse din Europa, a criticat deschis autoritățile de la Moscova...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.