StiripesurseȘtirile zileiAirbus va fabrica o sondă spaţială pentru analizarea exoplanetelor

Airbus va fabrica o sondă spaţială pentru analizarea exoplanetelor

Publicat:

Compania Airbus a fost desemnată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) să fabrice o sondă ce va avea ca scop analizarea atmosferei exoplanetelor şi identificarea unor posibile semne de viaţă extraterestră, a anunţat compania europeană, informează AFP, potrivit agerpres.

Sonda spaţială a fost denumită “Ariel” şi urmează să fie lansată în 2029 cu ajutorul unei rachete Ariane 6.

Ariel “va studia compoziţia, formarea şi evoluţia exoplanetelor, prin monitorizarea unui eşantion divers de aproximativ 1.000 de planete extrasolare în lungimi de undă vizibile şi infraroşii”, a detaliat Airbus într-un comunicat.

Prin acest contract, evaluat la aproximativ 200 de milioane de euro, Airbus va conduce “consorţiul industrial european, care cuprinde peste 60 de parteneri, pentru construcţia satelitului”, potrivit aceleiaşi surse.

“Airbus va oferi, de asemenea, expertiza şi sprijinul său pentru ESA în vederea dezvoltării modulului de sarcină utilă”, se precizează în comunicat.


Misiunea Ariel, în cadrul programului “Cosmic Vision” al ESA, va dura patru ani, existând posibilitatea de extindere a acesteia cu încă doi ani.

“Peste 5.000 de exoplanete au fost identificate după prima observaţie din 1995, însă se cunosc puţine lucruri despre compoziţia chimică a atmosferei lor”, a precizat Airbus care, pe lângă activitatea sa de constructor aeronautic, dispune de o ramură specializată în fabricarea în special a sateliţilor şi a sondelor spaţiale.

“Ariel va fi prima misiune dedicată studiului atmosferei unui număr mare de exoplanete (…) Observaţiile despre aceste lumi vor oferi o mai bună înţelegere a stadiilor incipiente ale formării planetelor”, a notat grupul, adăugând că “ele ne-ar putea ajuta să descoperim dacă există viaţă în altă parte în universul nostru şi dacă se mai găseşte o altă planetă precum Pământul”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.