StiripesurseCultură și MediaDiverseAjunul Crăciunului – tradiții păstrate din străbuni

Ajunul Crăciunului – tradiții păstrate din străbuni

Publicat:

Ajunul Crăciunului pe stil vechi este marcat de numeroase tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație, mai ales în satele Moldovei. Chiar dacă unele practici s-au pierdut în timp, multe dintre ele sunt încă respectate, fiind legate de credință, familie și speranța unui an mai bun.

Peste 80 la sută din populația Republicii Moldova sărbătorește Crăciunul pe stil vechi. Pe 6 ianuarie, încep colindele, care vestesc Nașterea Domnului. Colindătorii sunt răsplătiți cu mere, nuci, covrigi, bani sau turte, iar colindele sunt considerate aducătoare de armonie și belșug, potrivit agrotv.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Ajunul este însoțit și de numeroase credințe populare: fetele nemăritate țin post și se roagă pentru ca Dumnezeu să-i trimită în cale ursitul, copiii pornesc cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun”, iar în unele gospodării se coc cozonacii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.