StiripesurseȘtirile zileiAjutor pentru familiile din Aluniș care au suportat pagube în urma...

Ajutor pentru familiile din Aluniș care au suportat pagube în urma ploilor

Publicat:

Guvernul a decis alocarea a 513 mii de lei pentru sprijinul locuitorilor din satul Aluniș, raionul Râșcani, care au suportat pagube în urma ploilor din luna iulie curent, însoțite de grindină și vânt puternic.

Citește și: Ion Ceban rămâne la Primărie. Renunță la mandatul de deputat

Potrivit agenției Moldpres, o parte din bani vor fi direcționați către reparația grădiniței „Alunelul”, astfel încât copiii să se poată întoarce în siguranță la activitățile educaționale, iar restul – pentru sprijinirea celor 48 de familii ale căror locuințe au fost avariate în urma intemperiei.

Banii vor fi alocați din fondul de intervenție al Guvernului.

Ploaia torențială din 25 iulie curent a adus pagube semnificative pentru locuitorii din satul Aluniș, raionul Râșcani. Grindina și vântul puternic au afectat casele oamenilor, grădinița din sat, dar și mici afaceri locale.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şoşoacă şi Şor în tandreţuri antieuropene la „Davosul” lui Putin

Europarlamentara „suveranistă” Diana Șoșoacă, aflată într-o vizită în Rusia, unde participă la lucrările Forumului Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, numit și „Davosul” lui Putin,...

Fotografiile postate din concediu pot atrage hoții

Fotografiile postate din concedii pe rețelele de socializare sunt semnalul perfect pentru infractori. Iar dacă proprietarii plecați în vacanță nu au instalat un sistem...

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină

O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.