StiripesurseSintezeAl Qaeda îi îndeamnă pe musulmanii din întreaga lume să evite...

Al Qaeda îi îndeamnă pe musulmanii din întreaga lume să evite Cupa Mondială, dar nu lansează amenințări

Publicat:

Ramura regională a Al Qaeda i-a îndemnat pe musulmanii din întreaga lume să evite Cupa Mondială de fotbal din Qatar, deși nu a amenințat cu atacuri și nu a promovat violența în legătură cu acest eveniment, potrivit unui grup de monitorizare citat de Reuters, informează mediafax.

Ramura din Yemen a grupării a criticat Qatar pentru că “a adus în Peninsula Arabică oameni imorali, homosexuali, semănători de corupție și ateism” și a declarat că evenimentul a servit la distragerea atenției de la “ocuparea țărilor musulmane și asuprirea lor”.

Citește și : Hakeem Jeffries şi-a lansat candidatura pentru preluarea conducerii democrate din Camera Reprezentanţilor

“Îi avertizăm pe frații noștri musulmani să nu urmărească sau să participe la acest eveniment”, se arată în declarație, raportată de grupul SITE Intelligence, înainte ca turneul să se deschidă pentru prima dată într-o țară predominant musulmană.

Organizatorii Cupei Mondiale, ca răspuns la criticile privind situația drepturilor omului din Qatar, inclusiv a drepturilor LGBT, precum și a restricțiilor sociale, au declarat că toată lumea, indiferent de orientarea sexuală sau de originea sa, este binevenită în timpul evenimentului.


Qatarul, o țară mică de aproximativ 3 milioane de locuitori, majoritatea muncitori străini, a declarat că a instruit peste 50.000 de persoane pentru a asigura securitatea în timpul Cupei Mondiale.

Citește și : Igor Dodon a fost eliberat din arestul la domiciliu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.