Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, consideră că moțiunea simplă împotriva sa, depusă de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), este doar o formă de „publicitate”.
„Această acțiune demonstrează că ne facem lucrul foarte bine și deranjăm mult”, a declarat Nemerenco, comentând inițiativa opoziției parlamentare.
Amintim că, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au inițiat, săptămâna trecută o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Sănătății, condus de Ala Nemerenco. Aceștia au acuzat conducerea de management defectuos, din cauza căruia oamenii își pierd viața.











