Ala Nemerenco, fosta ministră a Sănătății în guvernul Recean, a declarat că a întâmpinat dificultăți la promovarea și adoptarea unui pachet de legi privind controlul tutunului, ce prevede mai multe restricții în acest domeniu. Ea a lăsat de înțeles că presiunile au venit din partea industriei tutunului, prin intermediul unor exponenți ai guvernării, evitând, însă, să dea nume.
„Am trecut foarte greu proiectul legii de modificare a Legii tutunului. Era și în presă scris. Eu cred că am luptat vreo doi ani, împreună cu echipa Ministerului. (…) Industria tutunului a găsit foarte multe posibilități să ridice bariere în fața noastră. Dacă vă aduceți aminte, a fost și o dezbatere publică pe platforma Parlamentului, în care au fost prezenți reprezentanții industriei tutunului, iar o altă lege spune foarte clar că nu se permite a se organiza dezbateri publice în Parlament cu reprezentanți ai unor industrii, ne referim aici la industria tutunului. Dar s-a încălcat și s-a realizat”, a spus fosta ministră a Sănătății în Podcastul jurnalistei Lorena Bogza, potrivit zdg.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Întrebată cine din cadrul partidului aflat la guvernare reprezentau interesele industriei tutunului, Ala Nemerenco a spus:
„Ei nu sunt vizibili. Doar te trezești cu proiectele blocate”.
Fosta ministră a Sănătății a mai spus că pachetul de legi privind controlul tutunului a fost una dintre inițiativele ministerului pe care l-a condus, care a întâlnit o rezistență puternică, deși ea, ca ministră, făcea parte dintr-un Guvern ce avea susținerea majorității parlamentare formată dintr-un singur partid, Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Nu a fost ușor. Vreau ca oamenii să înțeleagă că atunci când ai susținerea unei majorități nu înseamnă că toate proiectele tale merg ca pe unt și sunt votate bine-merci. Nu. Noi trăim într-o țară foarte mică, în care oamenii se cunosc unii pe alții și dacă ai un proiect care nu-l aranjează pe cineva dintr-o anumită industrie sau dintr-un anumit domeniu, s-ar putea să găsească diferite căi, astfel ca să-ți pună pe brânci proiectul, chiar dacă nu există o opoziție serioasă, nu există o coaliție, este doar un partid majoritar”, a punctat Ala Nemerenco.
Calea lungă a pachetului de legi și criticile unor deputați (din opoziție și de la putere)
Pachetul de legi privind controlul tutunului a cunoscut o cale lungă, de la elaborarea lui și până la votarea în lectură finală în Parlament și promulgarea lui de către președinta Maia Sandu. Proiectul elaborat de Ministerul Sănătății a fost înregistrat în decembrie 2023, a fost aprobat de Guvern în august 2024, dar în Parlament a fost votat în prima lectură abia în martie 2025, iar în lectură finală, la sfârșitul lunii mai 2025. Legea a fost promulgată de președinta Maia Sandu și apoi publicată în Monitorul Oficial în iunie 2025, dar prevederile pachetului legislativ urmau să intre în vigoare la 12 luni după publicarea lor în Monitorul Oficial.
În timpul unor audieri publice și la votul în prima lectură, doi deputați au criticat pachetul de legi privind controlul tutunului. Lilian Carp, deputat PAS, și Vladimir Odnostalco, deputat socialist în cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, au exprimat rezerve în legătură cu impunerea unor restricții mai dure față de industria tutunului.
Dezbatere pe platforma parlamentară, cu prezența reprezentanților industriei tutunului
Dezbaterea de pe platforma parlamentară la care s-a referit Ala Nemerenco, a avut loc în noiembrie 2024, audierile fiind organizate de Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie. La acestea au participat mai mulți reprezentanți ai industriei tutunului, fapt care a fost remarcat ca fiind ilegal de mai mulți experți internaționali care au participat la audieri. Ziarul de Gardă a constatat că audierile au fost organizate de Comisia parlamentară de profil la solicitarea Asociației Businessului European (EBA), din care fac parte mai multe companii internaționale din industria tutunului. Potrivit unui răspuns al Comisiei, oferit la solicitarea ZdG, audierile „au fost solicitate de către EBA (Asociația Businessului European) prin adresarea către președintele Parlamentului, Igor Grosu, nr. H7-24/SD din 17 septembrie 2024.”
Svetlana Nicolaescu, fostă secretară generală adjunctă a Ministerului Sănătății, a declarat atunci pentru Ziarul de Gardă că în acest fel, prin intermediul EBA, s-ar fi acționează în interesul industriei tutunului, în contextul în care mai multe companii din acest domeniu sunt membre ale EBA. Și reprezentanții Agenției Naționale de Sănătate Publică atenționau că „EBA apără constat interesele industriei tutunului”. Reprezentanții EBA au respins atunci aceste acuzații.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Prevederile pachetului de legi privind controlul tutunului
Pachetul de legi prevede mai multe restricții pentru fumători și comercianții produselor din tutun și nicotină, amenzi mai mari pentru cei care le încalcă, interdicția plasării pe piață a pliculețelor cu nicotină și sancționarea medicilor care promovează produse din tutun sau conexe. Legea instituie interdicția de a fuma atât țigarete obișnuite, cât și țigări electronice și narghilea în mai multe spații publice, majorarea pe ambalaje a spațiului destinat avertismentelor pentru sănătate, aplicarea acestora și pe alte produse din tutun, nu doar pe țigarete, introducerea interdicției pentru medici de a accepta orice tip de contribuție din partea industriei tutunului și de a promova orice produse din tutun sau conexe în calitate de alternative la fumat.












