StiripesurseExterneUE analizează opţiunile pentru a oferi mai multe fonduri sectorului apărării...

UE analizează opţiunile pentru a oferi mai multe fonduri sectorului apărării după încheierea programului SAFE

Publicat:

Uniunea Europeană analizează opţiunile pentru o nouă finanţare a sectorului apărării, în contextul în care programul iniţial de împrumuturi, în valoare de 150 de miliarde de euro, a fost suprasubscris, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea discuţiilor.

Discuţiile sunt într-un stadiu incipient, având în vedere că Comisia Europeană, executivul comunitar, distribuie încă banii din programul actual SAFE, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. De asemenea, oficialii se aşteaptă să rămână mai rămână câteva miliarde din programul SAFE, din cauza diferenţelor dintre solicitările ţărilor şi contractele finale. Dar odată ce banii se vor epuiza, comisia va evalua procesul şi va analiza fezabilitatea unei alte runde de finanţare, care ar putea include un al doilea program de împrumut, au declarat sursele, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Anul trecut, UE a pus la punct un pachet ambiţios de apărare care oferă statelor membre ale UE pârghii financiare pentru a stimula o creştere a investiţiilor în capabilităţi de apărare. Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi acordate în condiţii avantajoase.

Comisia Europeană a aprobat planurile naţionale a 19 state membre, printre care se numără şi România, mai rămânând câteva. România beneficiază de 16,68 miliarde euro, a doua cea mai mare alocare din Programul SAFE.


“Comisia evaluează în prezent planurile naţionale SAFE ale celorlalte trei state membre. Nu facem speculaţii cu privire la un posibil al doilea fond SAFE în această etapă”, a declarat purtătorul de cuvânt al comisiei, Thomas Regnier, într-un comunicat.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Deoarece unele dintre planurile de cheltuieli necesită, în realitate, mai puţine fonduri decât au fost iniţial aprobate, probabil vor exista fonduri neutilizate pe care comisia le poate aloca, au precizat sursele citate de Bloomberg. Oficialii lucrează acum la acest proces. Apoi, Comisia va analiza opţiunile pentru a oferi mai multe fonduri, un alt program de împrumut fiind o posibilitate, au adăugat sursele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Medicină animală’: un spital de psihiatrie folosește măgari în scop terapeutic

Un spital de psihiatrie de lângă Paris folosește măgari în cadrul unui program de terapie asistată de animale, destinat pacienților care suferă de afecțiuni...

Baltazar, ultimul tăietor de gheață: o meserie care a murit odată cu apariția primelor congelatoare

Înainte de apariția congelatoarelor de uz casnic, mii de oameni își riscau viața pe lacuri înghețate și în munți înalți pentru ca noi să...

Hollywoodul o omagiază pe Marilyn Monroe, la 100 de ani de la nașterea sa

Hollywoodul dă startul luni unei serii de evenimente speciale dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Marilyn Monroe, o emblemă a...

Marea Britanie: Poliția trebuie să demonstreze că e oarbă la culoarea pielii

Reformele instituite după uciderea lui Stephen Lawrence par să fi rătăcit de la obiectivul lor inițial, acela de a impune un tratament egal pentru toți. Uciderea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.