StiripesurseȘtirile zileiAlegerea 'noului' președinte al Rusiei: Transnistrenii au iesit la vot

Alegerea ‘noului’ președinte al Rusiei: Transnistrenii au iesit la vot

Publicat:

Alegerea ‘noului’ președinte al Rusiei: Transnistrenii au iesit la vot

Este a treia zi de scrutin prezidențial în Rusia, duminică, 17 martie curent, fiind și ultima în care alegătorii cu drept de vot își aleg „noul” președinte. Potrivit autorităților ruse, secții de votare sunt deschise în 144 de țări, dar nu au un program uniform de deschidere.

În unele țări, de această dată s-au deschis mai puține secții de votare decât în ​​timpul alegerilor prezidențiale din 2018. Acest lucru este cauzat de reducerea numărului de diplomați și oficii consulare. Se votează la Chișinău și inclusiv în stânga Nistrului, unde secții de votare au fost deschise ilegal, potrivit realitatea.md.

Citește și: Maia Sandu condamnă atacul Kremlinului asupra orașului Odesa: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu are limite

Alegerile prezidențiale în Rusia durează trei zile, au început de vineri până duminică, 17 martie curent, când are loc votarea și în Transnistria. Locuitorii regiunii transnistrene ai Republicii Moldova au fost chemați la cele 6 secții de votare pentru alegerea președintelui Federației Ruse, dintre ele, trei – deschise la Tiraspol și câte o secție – la Rîbnița, Bender și Grigoriopol.

Acest lucru se întâmplă fără acordul autorităților constituționale, care au permis să fie deschisă doar o singură secție de votare pe teritoriul Republicii Moldova, la Ambasada Federației Ruse de la Chișinău. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, comentase că nu există cale legală pentru transportarea buletinelor de vot din zona de securitate în Rusia, în acest sens, autoritățile fiind pregătite să contracareze tentativele. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că poliția Republicii Moldova are deja înregistrate presupuse abateri legate de desfășurarea alegerilor prezidențiale ruse în Transnistria.


În cursul săptămânii, Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a-i înmâna o notă de protest. „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, este declarația MAE. În replică, diplomatul rus a declarat că drepturile unui sfert de milion de cetățeni ruși în Republica Moldova nu ar trebui încălcate.

Alegătorii au de ales între patru candidați (în ordine alfabetică): Vladislav Davankov de la Poporul Nou, președintele în exercițiu Vladimir Putin, candidat independent, Leonid Sluțki de la Partidul Liberal Democrat și Nikolai Haritonov de la Partidul Comunist al Federației Ruse. Putin candidează pentru a cincea oară la funcția de șef al statului, după ce a câștigat pentru prima dată alegerile în 2000.

Citește și: Macron: Franța, Germania și Polonia, unite în ajutorul pentru Ucraina

Haritonov candidează pentru a doua oară la alegeri (în 2004 a pierdut în fața lui Putin, poziționându-se pe locul doi cu 13,69% din voturi). Davankov și Sluțki participă pentru prima dată la alegeri. Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină mai mult de jumătate din voturile alegătorilor care au participat la vot. Mandatul președintelui ales va fi de 6 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.