Alegeri anticipate în Spania – Partidul premierului Sanchez propune interzicerea prostituţiei

Publicat:

Partidul socialist spaniol PSOE, condus de premierul spaniol Pedro Sanchez, a promis că va face prostituţia ilegală într-o serie de măsuri care au ca scop obţinerea voturilor femeilor la alegerile generale de pe 28 aprilie, conform unor surse, scrie The Guardian, potrivit News.ro .

Sondajele arată că femeile reprezintă 40% dintre votanţii indecişi astfel că PSOE a publicat un manifest pe placul publicului feminin. Acesta vine în contrast cu unele partide de dreapta care au numit feministele „feminazis” („naziste feministe).


Citește și : Partidul Brexit, condus de Farage, pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare (sondaj)

Deşi acest lucru nu apare în manifestul publicat luni, surse din PSOE au declarat pentru El Pais că, sub presiunea grupărilor feministe, o versiune nouă a documentului va include ideea că „prostituţia, care va fi interzisă, este una dintre cele mai crude aspecte ale feminizării sărăciei şi una dintre cele mai grave forme de violenţă împotriva femeilor”.

Partidul propune, de asemenea, restricţii asupra agenţiilor pentru mame surogat despre care susţine că „subminează drepturile femeilor, în special ale celor vulnerabile prin tratarea corpurilor lor şi a funcţiilor de reproducere ca pe o marfă”.

În manifest este propusă de asemenea introducerea concediului maternal/paternal de 16 săptămâni – aceeaşi perioadă pentru femei şi bărbaţi – şi o revizuire a legilor privind abuzul sexual pentru a face din acord – „da înseamnă da” – principalul factor de decizie.

Între timp, partidele de dreapta din Spania au încercat să ajungă la bărbaţi, despre care susţin că sunt subminaţi de feminism. În alegerile regionale din decembrie 2018 din Andalucia, Javier Ortega Smith, secretarul general al partidului de extremă-dreapta Vox, a cerut ca legea privind violenţa de gen să fie eliminată, susţinând că este discriminatorie faţă de bărbaţi.

Santiago Abascal, liderul Vox, a cerut să nu se mai acorde subvenţii unor „grupări de feministe radicale” şi anularea legii privind violenţa de gen în favoarea unei noi legi împotriva „violenţei domestice care protejează pe cei bătrâni, bărbaţi, femei şi copii în mod egal”.

Citește și : Fostul preşedinte peruan Alan Garcia a încercat să se sinucidă în timp ce poliţia îl aresta

Pablo Casado, liderul Partidului Poporului (conservator), a stârnit indignare printre femeile spaniole după ce a declarat: „Femeile ar trebui să ştie că ce au în ele este o altă viaţă”, afirmaţii pe placul votanţilor catolici anti-avort.

„Mulţumim că ai clarificat acest aspect, Pablo. Credeam că am un ou Kinder”, a afirmat o femeie pe Twitter ca răspuns.

Promisiunea PSOE de a interzice prostituţia ar necesita o schimbare a legii. Deşi traficul de persoane este interzis în Spania, prostituţia este legală.

Există în jur de 100.000 de lucrători sexuali în Spania, o piaţă care valorează anual 3,5 miliarde de euro. Poliţia şi ONG-urile estimează că 80% dintre aceştia au fost victimele traficului de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.