Alegeri locale în UK: Un scrutin test pentru Boris Johnson şi decisiv în Irlanda de Nord

Publicat:

Britanicii au început joi să voteze în alegeri locale care vor oferi o idee despre daunele provocate de scandalul ‘partygate’ Partidului Conservator al lui Boris Johnson, şi care se anunţă decisive pentru Irlanda de Nord, unde republicanii din Sinn Fein speră să obţină o victorie istorică, transmite AFP, potrivit agerpres.

Mii de locuri sunt puse în joc în consilii locale în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor, ceea ce le va permite alegătorilor să se exprime la urne pentru prima dată după luni de dezvăluiri despre petrecerile ţinute în Downing Street în timpul lockdown-urilor.


Citeşte şi: Sajid Javid ‘intră tare’ în spitalele din UK care IGNORĂ relaxarea restricţiilor Covid – Black News

În cazul unor rezultate slabe, unii deputaţi indecişi ai majorităţii şi-ar putea retrage sprijinul pentru Boris Johnson, hotărât să rămână la putere în pofida amenzii primite, inedită pentru un prim-ministru în exerciţiu.

Alegerile de joi ar putea provoca un cutremur politic în Irlanda de Nord, unde sondaje prognozează o victorie a Sinn Fein în Adunarea locală pentru prima oară în 100 de ani de istorie a provinciei britanice cu 1,9 milioane de locuitori, marcată de tensiuni după Brexit.

Secţiile de votare s-au deschis la ora 06:00 GMT şi se vor închide la 21:00, primele rezultate urmând să fie cunoscute în cursul nopţii în Anglia.

În Irlanda de Nord, votul ar putea redefini Regatul Unit. Ultimul sondaj preelectoral dă un avans de opt puncte Sinn Fein, partizanul reunificării cu Republica Irlanda, în faţa unioniştilor din DUP, aflaţi la egalitate cu partidul centrist Alianţa.

O victorie a Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), ar propulsa-o pe vicepreşedinta sa Michelle O’Neill la conducerea guvernului local, menit să-i reunească pe naţionalişti şi unionişti în virtutea acordului de pace din 1998.

O astfel de victorie ar putea duce însă la o paralizie, câtă vreme, în ultima dezbatere electorală marţi la BBC, liderul DUP, Jeffrey Donaldson, a avertizat că partidul său va refuza să formeze un nou executiv dacă guvernul de la Londra nu va suspenda statutul special post-Brexit al provinciei, care, în opinia loialiştilor, aduce atingere relaţiilor cu restul Regatului Unit.

În Anglia şi Ţara Galilor, aceste alegeri locale, care provoacă în general o mobilizare redusă, vor scoate la iveală starea de spirit a alegătorilor faţă de conservatorii la putere, după criticile legate de felul în care au gestionat epidemia de COVID-19, măsurile considerate insuficiente pentru a ajuta familiile sufocate de inflaţie, şi de ‘partygate’.

Popularitatea lui Boris Johnson, premier de aproape trei ani, s-a prăbuşit după acest scandal care i-a atras o amendă şi apeluri la demisie. El a traversat deocamdată furtuna, scoţându-şi în evidenţă rolul de motor în sprijinul occidental pentru Ucraina, dar, în cazul unor rezultate dezastruoase joi, situaţia s-ar putea schimba.

De notat şi că, la final de campanie, premierul a fost pus în dificultate la televiziune pe tema puterii de cumpărare.

Laburiştii, principalul partid de opoziţie, speră să profite de pe urma slăbiciunilor sale, chiar dacă liderul lor Keir Starmer a fost şi el acuzat că a încălcat regulile sanitare într-o deplasare cu echipa sa în aprilie 2021.

Citeşte şi: Fiul lui Trump a fost audiat în faţa comisiei de anchetă privind atacul împotriva Capitoliului – Black News

Partidul Laburist speră să câştige mandate la Londra, mai ales în bastioane tradiţional conservatoare precum Westminster, Wandsworth, Kensington şi Chelsea, şi să recupereze vechile fiefuri devenite conservatoare la precedentele alegeri din 2019 în nordul şi centrul Angliei.

La Dudley, în nordul Angliei, Bob, un muncitor pensionat, spune că va vota pentru laburişti pentru a ‘protesta’. ‘Ceea ce îi înnebuneşte pe oameni este costul vieţii, alimentele costă din ce în ce mai mult, energia la fel’, a explicat el pentru France Presse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Spania şi Argentina sunt ‘la cuţite’! La mijloc se află soţia premierului iberic

Spania şi Argentina sunt 'la cuţite'! La mijloc se află soţia premierului iberic Ministrul afacerilor externe spaniol Jose Manuel Albares a anunţat luni că l-a...

Ani grei de închisoare pentru un rus care a vrut să dea foc unor birouri militare

Ani grei de închisoare pentru un rus care a vrut să dea foc unor birouri militare O instanţă din Rusia l-a condamnat luni la 25...

Retragerea forţelor americane din Niger a început şi se va încheia cel târziu pe 15 septembrie

Retragerea forţelor americane din Niger a început şi se va încheia cel târziu pe 15 septembrie Retragerea forţelor americane din Niger, o cerinţă a regimului...

Rămăşiţele victimelor accidentului de elicopter din Iran, inclusiv cele ale preşedintelui Raisi, au fost recuperate

Rămăşiţele victimelor accidentului de elicopter din Iran, inclusiv cele ale preşedintelui Raisi, au fost recuperate Salvatorii iranieni au recuperat luni dimineaţă rămăşiţele pământeşti ale preşedintelui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.