Alegeri parlamentare anticipate în Armenia

Publicat:

Armenii sunt chemaţi duminică la urne în cadrul unor alegeri parlamentare anticipate pe care premierul Nikol Pashinyan a fost nevoit să le convoace după o amplă mişcare de protest în stradă, în februarie, însoţită de apeluri la demisia sa lansate de şeful Statului Major şi de mai mulţi generali, pe care le-a denunţat ca fiind o adevărată lovitură de stat militară, relatează agerpres.

Cauza crizei politice din această mică republică ex-sovietică din Caucaz, cu o populaţie de trei milioane de locuitori, este înfrângerea militară traumatizantă suferită în noiembrie anul trecut în faţa Azerbaidjanului. Subechipată, armata armeană nu a putut face faţă azerilor susţinuţi de Turcia, dronelor ucigaşe şi mercenarilor sirieni, care doreau să recucerească autoproclamata republică Nagorno-Karabah, o enclavă azeră populată în întregime de armeni, dar pe care Baku o consideră ca aparţinându-i din 1920, aminteşte lesechos.fr.


Citește și: Biden a prins curaj după întâlnirea cu Putin și vrea acum să se vadă și cu președintele chinez

Campania electorală s-a desfăşurat într-un context de polarizare extremă a societăţii şi a clasei politice, principalii candidaţi fluturând ciocane sau bâte pentru a ilustra ce intenţionau să le facă adversarilor după victorie. Purtat de valul de critici la adresa deciziilor tactice din timpul conflictului, precum şi a lipsei de pregătire a armatei armene, blocul de opoziţie al fostului preşedinte Robert Kocharian (1997-2008) se află la egalitate cu Partidul Contractul Civil al lui Nikol Pashinyan, potrivit sondajelor. Ambele formaţiuni sunt creditate cu 24% din voturi. Urmează blocul fostului premier Serghei Sarkissian, răsturnat în 2018, cu 7,4%.

În pofida înfrângerii militare, premierul îşi păstrează o oarecare popularitate pentru că a reformat ţara şi a ţinut piept oligarhilor bogaţi şi elitelor corupte de când a venit la putere după o revoltă paşnică în 2018. Bilanţul său economic nu era rău înainte de pandemie, dar conflictul cu Azerbaidjanul l-a afectat grav.

Citește și: UE adaugă o nouă afecțiune sanguină foarte rară pe lista efectelor secundare provocate de vaccinul AstraZeneca

“Riscul unor ciocniri de stradă este destul de ridicat după un scrutin precedat de o campanie atât de agresivă”, regretă analistul politic Viguen Hakobian, citat de AFP. Mai ales că Armenia este obişnuită cu revoltele post-electorale. Înainte de revolta din 2018, Nikol Pashinyan, un fost jurnalist, a fost închis timp de aproape doi ani pentru rolul său în protestele reprimate sângeros în 2008.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.