Alegerile din R.Moldova sunt discutate în Parlamentul European

Publicat:

Scrutinul parlamentar din Republica Moldova a fost, luni, subiect de discuţie în Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe, cu prilejul examinării raportului misiunii de observare a alegerilor, informează marţi Radio Chişinău, potrivit agerpres.

Deşi europarlamentarii au spus că alegerile din Republica Moldova au fost competitive, totuşi ei au atras atenţia asupra faptului că numărul de alegători a fost mult mai mic decât la scrutinele anterioare, ceea ce ar fi un semnal al scăderii încrederii în instituţiile statului.


Citește și: Hillary Clinton NU va mai candida la preşedinţia SUA

Şefa Delegaţiei Parlamentului European care a urmărit procesul electoral din Republica Moldova, Rebecca Harms, a amintit despre obstrucţionarea dreptului la vot în diaspora şi despre transportul organizat al alegătorilor din regiunea transnistreană.

‘În primul rând, prezenţa la vot a alegătorilor a fost mai puţin de jumătate, mult mai scăzută decât la parlamentarele din 2014 şi la turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2016. Ar putea fi un semnal al scăderii încrederii în instituţiile statului, în special după frauda bancară din 2014, invalidarea alegerilor pentru primăria Chişinăului, din cauza legăturilor apropiate dintre politicieni şi oligarhi (…) Au existat acuzaţii de presiune asupra angajaţilor publici şi de utilizare a resurselor administrative. Procedura de vot a fost un pic confuză şi cred că acest lucru a fost intenţionat. (…) Am fost şocaţi de autobuzele care transportau locuitorii din Transnistria către secţiile de votare şi au existat afirmaţii credibile că cel puţin câţiva primiseră bani”, a subliniat Rebecca Harms, citată de Radio Chişinău.

Europarlamentarul român, Andi Cristea, consideră, pe de altă parte, că modul în care s-au desfăşurat alegerile în R. Moldova a infirmat critica la adresa sistemului electoral mixt. El a declarat că lucrurile trebuie îmbunătăţite şi a felicitat guvernul de la Chişinău “pentru modul corect în care s-au desfăşurat alegerile’.

Citește și: S-a aflat motivul pentru care Javad Zarif demisionase: Habar nu avea de vizita lui Al-Assad la Teheran

Potrivit rezoluţiei adoptate de Parlamentul European în noiembrie 2018, orice decizie în legătură cu asistenţa macro-financiară destinată Republicii Moldova trebuie să fie luată după alegerile parlamentare, cu condiţia ca acestea să se desfăşoare cu respectarea normelor internaţionale.

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (CEC) a aprobat duminică rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 24 februarie şi a anunţat câte mandate ar reveni fiecărui partid care a intrat în Parlament. Astfel, în viitorul Parlament al Republicii Moldova, Partidul Socialiştilor (PSRM) ar avea 35 de mandate, Partidul Democrat (PDM) – 30, Blocul ACUM – 26, Partidul “Şor” – 7 şi ar mai fi 3 deputaţi independenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.