Alegerile se vor repeta în opt localităţi

Publicat:

Alegerile se vor repeta în opt localităţi

În cadrul ședinței de ieri, 8 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a declarat nevalabile alegerile din 5 noiembrie 2023 în opt localități din Republica Moldova.

Decizia vine urmare examinării hotărârilor cu privire la aprobarea proceselor-verbale privind centralizarea rezultatelor votării din 5 noiembrie 2023 adoptate de consiliile electorale de circumscripție respective, unde CEC a constatat că la alegeri au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale, transmite Știri.md.


Citeşte şi: În România un partid antiucrainean devine tot mai puternic – Stiripesurse.md

În conformitate cu prevederile Codului electoral, alegerile sunt considerate nevalabile în anumite circumscripții dacă la ele au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

Alegerile se vor repeta în opt localităţi

Astfel, votarea repetată va avea loc în următoarele localități:

Pentru primarul satului Cunicea și Consiliul sătesc Cunicea, raionul Florești;

Pentru primarul comunei Nicolaevca și Consiliul comunal Nicolaevca, raionul Florești;

Pentru primarul satului Sămănanca și Consiliul sătesc Sămănanca, raionul Orhei;

Pentru primarul satului Aluatu și Consiliul sătesc Aluatu, raionul Taraclia;

Pentru primarul comunei Salcia și Consiliul comunal Salcia, raionul Taraclia;

Pentru Consiliul sătesc Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia;

Pentru primarul satului Chirsova și Consiliul sătesc Chirsova, UTA Găgăuzia;

Pentru Consiliul sătesc Cotovscoe, UTA Găgăuzia.

În aceste condiții, Comisia a dispus organizarea, pe 19 noiembrie 2023, a votării repetate pentru alegerea primarilor și/sau a consilierilor locali în aceste unitățile administrativ-teritoriale.

Votarea repetată se va efectua în baza acelorași liste electorale și aceleași consilii și birouri electorale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.