StiripesurseExterneAleksandr Lukaşenko i-a chemat la ordine pe noii şefi ai poliţiei

Aleksandr Lukaşenko i-a chemat la ordine pe noii şefi ai poliţiei

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a avut vineri o întâlnire cu noii înalţi responsabili ai forţelor de ordine, după o serie de numiri calificate de opoziţie drept “o slăbire a puterii”, informează AFP, potrivit agerpres.

După realegerea sa contestată din 9 august, şeful statului belarus, la putere de 26 de ani, se confruntă cu o mişcare de protest istorică, ce adună în fiecare săptămână zeci de mii de manifestanţi, în pofida represiunii politice şi arestărilor.

Citeşte şi: Peste 18.000 de germani au aflat că sunt infectaţi cu COVID în ultimele 24 de ore

După aproape trei luni de contestare, Aleksandr Lukaşenko l-a destituit joi pe ministrul de interne Iuri Karaev, vizat la începutul lui octombrie de sancţiuni ale UE pentru rolul său în violenţele împotriva manifestanţilor. Lukaşenko l-a numit în locul lui Karaev pe Ivan Kubrakov, care înainte de aceasta era şeful poliţiei din Minsk. La rândul său, acesta a fost înlocuit în respectiva funcţie de Mihail Grib.

Potrivit agenţiei de presă Belta, Aleksandr Lukaşenko a avut vineri o întrevedere cu Ivan Kubrakov şi cu Mihail Grib, în timpul căreia a subliniat că de munca lor “eficace” depind “mai mult ca oricând stabilitatea şi bunăstarea” ţării.


Autorităţile belaruse au închis joi frontierele terestre ale ţării cu statele vecine, exceptând Rusia, evocând raţiuni de ordin sanitar legate de coronavirus.

“Regimul se descompune din interior. Închiderea frontierelor şi aceste noi numiri sunt un semn al slăbirii puterii lui”, a apreciat Svetlana Tihanovskaia, lideră a opoziţiei belaruse aflată în exil. “El ia decizii incoerente, pentru că a intrat în panică”, a afirmat ea pe mesageria Telegram.

Citeşte şi: O braziliancă a fost ucisă în atacul terorist din Nisa

Aceste schimbări în cadrul aparatului securitar belarus intervin în condiţiile în care opoziţia a îndemnat luni la o grevă naţională împotriva regimului.

Până în prezent, mişcarea nu a dus la o paralizare a economiei, în mare parte controlată de stat, însă a fost urmată de numeroase acţiuni de protest ale studenţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băncile vor fi obligate să își publice comisioanele pe o platformă unică

Băncile din Republica Moldova vor fi obligate să își transparentizeze comisioanele printr-o platformă unică, administrată de autoritatea de supraveghere și menită să permită compararea...

Cântăreață iraniană – condamnată la lovituri de bici după un concert online

Cunoscuta cântăreață iraniană Parastoo Ahmadi a fost condamnată la o pedeapsă corporală cu mai multe lovituri de bici după ce a susținut un concert...

Un român – condamnat în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei

O instanță rusă a condamnat definitiv un cetățean român la 15 ani de închisoare, într-o colonie penală de maximă securitate, pentru furnizarea către Ucraina...

Liderii UE au decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina și accelerarea pregătirilor pentru apărarea statelor membre din flancul estic

Consiliul European a decis accelerarea pregătirii pentru apărarea blocului comunitar până în 2030 și deblocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.