StiripesurseExterneALERTĂ roşie de vreme rea în Italia

ALERTĂ roşie de vreme rea în Italia

Publicat:

Ploile abundente s-au abătut vineri asupra regiunilor Toscana şi Emilia-Romagna, determinând autorităţile locale să emită o alertă roşie pentru aceste două zone din partea central-nordică a Italiei, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

”Invit toţi cetăţenii să fie extrem de atenţi şi de prudenţi. Situaţia va continua să se agraveze până la orele prânzului, cu ploi intense şi persistente”, a avertizat pe Facebook preşedintele regiunii Toscana, Eugenio Giani. Sunt afectate, de asemenea, capitala acestei regiuni, Florenţa, precum şi localităţile Pisa, Prato şi Pistoia.

Citeşte şi: Maia Sandu vorbeşte despre ingerinţele Rusiei în regiune – Stiripesurse.md

Dispeceratul pompierilor din Florenţa a primit zeci de apeluri de ajutor, în special pentru cazuri de ”inundaţii, precum şi de la şoferi de vehicule aflaţi în dificultate”, au precizat pompierii italieni pe reţeaua de socializare X.

Într-o înregistrare publicată de pompieri apar autovehicule blocate pe străzi, iar nivelul apei pare să atingă o înălţime de 30-50 centimetri.


Autorităţile italiene au fost nevoite să închidă provizoriu o autostradă în cursul dimineţii de vineri.

În regiunea vecină Emilia-Romagna, ”primul val de intemperii, care au lovit în decursul nopţii şi în cel al dimineţii zona Bologna (capitala regiunii, n.red.) şi Romagna, s-a încheiat, iar situaţia fluviilor este în prezent sub control”, au anunţat vineri reprezentanţii acestei regiuni într-un comunicat.

”Dar alerta pentru următoarele ore rămâne maximală din cauza sosirii unor noi intemperii”, au avertizat ei.

Regiunea Emilia-Romagna s-a confruntat cu inundaţii catastrofale în mai 2023, care au dus la moartea a 17 persoane şi la pagube în valoare de miliarde de euro.

În septembrie 2024, ploile torenţiale au provocat viituri în Toscana, provocând moartea a doi cetăţeni germani – o bunică şi nepotul acesteia.

Alerta roşie semnifică ”un pericol grav pentru securitatea persoanelor, existând riscul unor posibile pierderi de vieţi omeneşti”, potrivit Protecţiei Civile din Italia.

În general, un astfel de nivel de alertă determină măsuri precum închiderea şcolilor, sistarea serviciilor publice şi apeluri către rezidenţi pentru a evita deplasările.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 21 iulie 2026

Ziua aduce energie, claritate și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi vești bune despre un proiect, Leii au șanse să negocieze condiții...

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.