StiripesurseȘtirile zileiAlertele prin satelit s-au dovedit utile împotriva defrişărilor din Africa (studiu)

Alertele prin satelit s-au dovedit utile împotriva defrişărilor din Africa (studiu)

Publicat:

Un sistem care utilizează date satelitare pentru a trimite alerte gratuite când arborii sunt distruşi a fost asociat cu o reducere semnificativă a pierderilor forestiere în Africa, au constatat oamenii de ştiinţă şi cadrele universitare care au participat la un studiu ale cărui concluzii au fost publicate luni, conform Thomson Reuters Foundation, potrivit agerpres.

Defrişările s-au redus, în medie, cu 18% în nouă ţări din centrul Africii după introducerea alertelor, a constatat un studiu publicat în jurnalul Nature Climate Change.

Citește și : Boris Johnson impune LOCKDOWN naţional în UK

”Aceasta este într-adevăr o mică revoluţie”, a declarat conducătoarea studiului, Fanny Moffette, cercetătoare la Universitatea din Wisconsin-Madison.

”Acum, când cunoaştem că abonaţii la alerte pot avea un efect în ceea ce priveşte defrişările, există modalităţi potenţiale prin care munca noastră poate îmbunătăţi pregătirea pe care o primesc şi le poate susţine eforturile”, a adăugat ea într-un comunicat.


Copacii absorb aproximativ o treime din emisiile de gaze cu efect de seră produse la nivel mondial, însă pădurile tropicale au dispărut într-un ritm echivalent cu un teren de fotbal la fiecare şase secunde în 2019, conform datelor publicate de Global Forest Watch.

Studiul a analizat dacă sistemul de alertă – lansat de proiectul de monitorizare Global Forest Watch în 2016 – a fost avut o influenţă asupra pierderilor forestiere din douăzeci şi două de ţări tropicale din America de Sud, Africa şi Asia.

Cercetarea este bazată pe imagini satelitare actualizate la fiecare opt zile şi utilizează inteligenţa artificială pentru a identifica locurile din care dispar copacii prin compararea imaginilor. Sistemul îi avertizează apoi pe abonaţii din zonele respective, astfel încât aceştia au posibilitatea de a investiga şi de a lua măsuri.

Printre abonaţii la aceste alerte se numără guverne, autorităţi din domeniul protecţiei faunei sălbatice şi reprezentanţi ai parcurilor naţionale, precum şi ONG-uri şi activişti de mediu locali.

Abonaţii au folosit datele pentru a organiza patrule suplimentare în zonele evidenţiate afectate de scăderea numărului de copaci şi pentru a-i prinde asupra faptului pe cei responsabili de tăierile ilegale, a declarat Katherine Shea din cadrul Global Forest Watch.

În general, riscul defrişărilor a fost cu 18% mai mic în 2016-2018 în comparaţie cu anii anteriori în cele nouă ţări africane, printre care s-au numărat Camerun, Republica Centrafricană şi Republica Democrată Congo.

Citeşte şi: Bulgaria îşi REDESCHIDE grădiniţele şi şcolile primare

Însă, în general, nu s-a constatat o reducere a defrişărilor în ţările din America de Sud şi Asia în care este disponibil sistemul de alertă. Autorii studiului au indicat că o tehnologie similară deja disponibilă în aceste zone este posibil să fi diminuat impactul.

Autorii au estimat că este posibil ca sistemul de alertă să fi prevenit producerea unor daune cu o valoare cuprinsă între 149 milioane dolari şi 696 milioane dolari şi consecinţe economice generate de schimbările climatice.

”Aceste noi sisteme îi ajută pe oameni să arunce o privire şi să vadă ce se întâmplă… şi apoi să acţioneze”, a declarat Simon Lewis, profesor la University College London, care nu a fost implicat în acest studiu. ”Având un sistem de alertă gratuit care le oferă oamenilor informaţii aproape în timp real este un lucru incredibil de util”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.