StiripesursePoliticăAlexandru Flenchea: Transnistria este un instrument al Rusiei pentru a pune...

Alexandru Flenchea: Transnistria este un instrument al Rusiei pentru a pune presiune pe Republica Moldova

Publicat:

În cazul în care regiunea transnistreană nu va fi aprovizionată cu resurse energetice vor avea de suferit cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, a declarat fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

„Vorbind de scenarii, totul până la urmă depinde de cât de mare va fi perioada în care nu va fi gaz în stânga Nistrului. Pentru că ei au mai stat fără gaz la mijlocul iernii în 2010, într-o situație similară, atunci a fost vorba de vreo două săptămâni, timp în care au înghețat, dar de departe nu a fost criză umanitară. De departe. Dacă perioada va fi mai mare, dacă vorbim despre 5, 6, 7 săptămâni, atunci ar fi cazul să vorbim nu doar despre criză umanitară în stânga Nistrului, dar și despre o criză profundă energetică, economică și socială pe tot teritoriul țării, inclusiv pe malul drept.”

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

În același timp, Alexandru Flenchea susține că regiunea transnistreană este folosită de Federația Rusă ca un instrument prin care vrea să influențeze țara noastră, dar și Ucraina.

„Trebuie să înțelegem că Vladimir Putin, atunci când ia decizii, pune pe masă nu harta Republicii Moldova, pune pe masă harta lumii. Și interesele și ambițiile lui sunt mult mai mari decât regiuni mici sau țări mici, precum este Republica Moldova. Transnistria este un instrument, nu oameni, nu pretinși cetățeni ruși care trăiesc acolo, este un instrument pentru a pune presiune pe Republica Moldova. Republica Moldova, în situația asta a crizei gazelor, este un instrument pentru a pune presiune pe Ucraina ca să nu existe exportul de gaz”.


Republica Moldova riscă să fie afectată grav de o criză energetică, dacă „Gazprom” va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană din 1 ianuarie 2025. Potrivit autorităților, această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului, unde locuiesc 300 de mii de cetățeni. De asemenea, există riscuri majore pentru stabilitatea sistemului energetic, dar și perturbări economice severe și creșterea prețurilor. Din 16 decembrie, autoritățile de la Chișinău au instituit stare de urgență în energetică pe o perioadă de 60 de zile. De partea cealaltă, Tiraspolul a instituit stare de urgență în economie din 9 decembrie curent, pe o perioadă de 30 de zile.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Citeşte şi:  Teo Cîrnaț, despre votul prin corespondență: ”El trebuie introdus ori pentru toți, ori pentru nimeni”  

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șeful de la Finanțe despre „tradițiile mai vechi” în vamă și corupția

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat.Citește și:...

S-a stins din viață Gheorghe Ștefăneț

Doliu în lumea muzicii. S-a stins din viață Gheorghe Ștefăneț, instrumentist, muzician și profesor, tatăl fraților Ștefăneț – cunoscuți muzicieni din Republica Moldova.Citește și:...

O nouă rundă de subscriere pentru obligațiuni de stat

O nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat se va desfășura pe platforma eVMS.md în perioada 4-17 mai.Citește și: Maia Sandu, alături...

Maia Sandu și Nicușor Dan au ajuns împreună la Erevan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns împreună cu președintele României, Nicușor Dan, la Erevan pentru a participa la cel de-al 8-lea summit al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.