StiripesursePoliticăAlexandru Munteanu, în discuții cu ambasadorul Greciei despre proiectele moldo-elene și...

Alexandru Munteanu, în discuții cu ambasadorul Greciei despre proiectele moldo-elene și fondurile de preaderare

Publicat:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos, unde au discutat despre proiectele moldo-elene, agenda europeană a Moldovei și accesarea fondurilor de preaderare pentru implementarea proiectelor cu beneficii pentru cetățeni.

Șeful Executivului a mulțumit pentru susținerea necondiționată pe care țara noastră o primește în procesul de integrare în Uniunea Europeană și pentru sprijinul în dezvoltarea unui șir de sectoare-cheie, potrivit realitatea.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

De asemenea, premierul a vorbit și despre Memorandumul de Înțelegere pentru stimularea creșterii economice și avansarea pe calea integrării europene, semnat dintre cele două țări. În baza acestuia, Moldova va beneficia de expertiza Greciei în realizarea marilor proiecte investiționale din țară.

Un alt domeniu important de colaborare îl reprezintă sectorul energetic. Datorită infrastructurii gaziere a Greciei, inclusiv terminalul de la Alexandroupolis și interconectările cu Bulgaria, Republica Moldova beneficiază de acces la surse diversificate de gaz natural, ceea ce contribuie semnificativ la consolidarea securității energetice a țării noastre.


„O altă colaborare de succes, potrivit oficialilor, ține de domeniul comercial-economic: Grecia a intrat în top 20 al partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, iar în 2024 exporturile moldovenești către Grecia au crescut cu 66%.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

De asemenea, cetățenii celor două state beneficiază de pensii în baza Acordului în domeniul securității sociale, iar, în primăvara acestui an, a fost luată decizia privind recunoașterea permiselor de conducere moldovenești pe teritoriul statului Elen”, se arată în comunicatul emis de Guvern.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.