StiripesurseSocialAlexandru Munteanu solicită mobilizare continuă și sprijin pentru comunitățile afectate de...

Alexandru Munteanu solicită mobilizare continuă și sprijin pentru comunitățile afectate de ploile puternice

Publicat:

Premierul Alexandru Munteanu a solicitat instituțiilor statului mobilizare continuă pentru a acorda sprijin cetățenilor și comunităților care au fost afectate de ploile puternice din ultima perioadă. Totodată, șeful Guvernului a dispus ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale să analizeze posibilitatea de a veni cu sprijin pentru familiile afectate, transmite Moldpres.

Prim-ministrul a subliniat că cea mai gravă situație este la Călărași și Ungheni, localități în care a mers în vizită la sfârșitul săptămânii trecute.

Citeşte şi: Circa 50% dintre moldovenii apți de muncă NU lucrează – Stiripesurse.md

„Am văzut personal cât de serioase sunt problemele cu care se confruntă oamenii. Avem gospodării afectate, infrastructura deteriorată și familii care au pierdut foarte mult din ceea ce au avut”, a spus Alexandru Munteanu, la ședința de astăzi a Executivului.

Șeful Guvernului a menționat că în procesul de lichidare a consecințelor ploilor au fost implicate resurse considerabile, inclusiv 1240 de angajați și mai mult de 300 de mijloace de transport și intervenție.


„Intervențiile continuă în teren. Solicit Centrului Național de Management al Crizelor, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerului Afacerilor Interne, Armatei Naționale și Ministerului Mediului să rămână mobilizați și se continue sprijinul pentru autoritățile locale și oamenii afectați. Riscul a fost major, am reușit să evităm niște probleme și mai mari și trebuie să ne asigurăm că în situații similare să fim protejați”, a spus premierul.

La fel, Alexandru Munteanu a solicitat ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale să vină urgent cu măsuri de sprijin pentru familiile afectate.

„Se lucrează pentru sinistrați și mai ales pentru copiii care au rămas fără sprijin în urma acestor tragedii”, a punctat șeful Guvernului.

În același timp, prim-ministrul a subliniat că este important de analizat ce măsuri pot fi întreprinse pentru ca asemenea situații să producă cât mai puține pagube.

„Această situație ne arată cât de important este să avem autorități locale puternice, bine organizate și capabile să gestioneze eficient problemele comunităților. Am reacționat prompt, dar am și identificat lacune care trebuie corectate. Ministerul Mediului am văzut că a început deja verificări privind modul de administrare a iazurilor și lacurilor. Lipsa scurgerilor și blocarea acestora cu deșeuri au agravat semnificativ situația din teritoriu și trebuie să ne asigurăm că pe viitor pot să fim mai bine pregătiți”, a conchis Alexandru Munteanu.

Ploile torențiale din 22 mai au afectat grav zeci de localități, în special în raioanele Călărași și Ungheni, fiind distruse drumuri, blocate trenuri și inundate gospodăriile oamenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prim-ministra Ucrainei și-a dat demisia

Prim-ministra Ucrainei, Iulia Sviridenko, și-a dat demisia din funcție la aproape un an de la preluarea mandatului. Decizia vine după ce liderul de la...

Ambasadorul Rusiei a fost convocat la MAE

Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat, la ora 10:00, la Ministerul Afacerilor Externe. Pentru moment, MAE nu a precizat...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

VIDEO Hoţii au aruncat în aer un bancomat şi au fugit cu toţi banii

Un bancomat dintr-un centru comercial din Bender a fost aruncat în aer în noaptea de 14 iulie, iar autorii au fugit cu banii aflați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.