Domnule Tănase, cum evaluați modificările aduse Legii amnistiei în 2021–2022, ce au permis reducerea pedepsei pentru deținuții condamnați pe viață? Au fost făcute cu bună-credință? Ați spus că „problema nu e legea, ci aplicarea ei” — în acest sens, considerați că Administrația Națională a Penitenciarelor și instanțele au acționat corect în cazul Sinigur?
Orice lege adoptată de Parlament pornește de la prezumția bunei-credințe a celor chemați să o aplice – de la Administrația Națională a Penitenciarelor până la instanțele de judecată. Din acest punct de vedere, modificările aduse Legii amnistiei trebuie analizate din două perspective esențiale: (a) intenția legiuitorului și (b) aplicarea concretă în practică.
Textul Legii nr. 234/2021 este clar: persoanele condamnate la detențiune pe viață pot beneficia de comutarea pedepsei în 30 de ani de închisoare, cu condiția absenței riscului de recidivă, constatat de un expert psiholog judiciar atestat. Legea are caracter unic și nu permite efecte repetate în timp.
Problema a apărut în momentul în care articolul 91 din Codul penal (în vigoare la momentul adoptării legii amnistiei), care reglementează eliberarea condiționată, a fost aplicat cumulativ – permițând astfel o dublă reducere a pedepsei. Această suprapunere normativă este rezultatul unei incoerențe legislative și a unei aplicări discutabile, chiar dacă, formal, toate etapele procedurale au fost respectate.
Cât de pertinent vi se pare argumentul potrivit căruia scopul pedepsei a fost atins și că reeducarea este completă, având în vedere că vorbim despre un condamnat pe viață?
Argumentul potrivit căruia „scopul pedepsei a fost atins” și „reeducarea este completă” poate fi valid doar dacă este susținut de probe interdisciplinare clare – psihologice, comportamentale și sociale. În cazul unei condamnări pe viață, aceste evaluări trebuie tratate cu prudență maximă, deoarece nu discutăm doar despre o persoană, ci despre semnalul social transmis de justiție.
Reeducarea nu înseamnă doar o bună conduita în penitenciar, ci o transformare profundă, morală și valorică. O astfel de concluzie a ANP, trebuie să treacă un control judiciar riguros înainte de a fi acceptat. O referire mecanica a judecătorului la concluziile ANP, nu mi se pare cea mai inspirata soluție.
În cazul lui Sinigur, a fost invocată chiar și o diplomă de la Mitropolia Moldovei ca argument pentru eliberare. Din punctul dvs. de vedere, nu riscă astfel de evaluări să banalizeze gravitatea unei pedepse cu detenție pe viață?
Biserica are o amplă experiență istorică în practica vânzării indulgențelor, iar Mitropolia subordonată canonic Patriarhiei Ruse in general este „business oriented”. Din punct de vedere moral, oferirea unei astfel de „diplome de recunoștință” poate fi calificată, în cel mai bun caz, drept o gravă lipsă de discernământ instituțional din partea Mitropoliei. Acordarea unei distincții „pentru mărirea și slava Bisericii” unei persoane condamnate pentru multiple omoruri contravine flagrant valorilor creștine fundamentale – dreptatea, pocăința sinceră și responsabilitatea morală.
Lipsa de empatie față de victimele acestei persoane riscă să fie percepută de opinia publică drept o banalizare a suferinței umane. Astfel de decizii nu doar compromit credibilitatea instituției, ci demonstrează o degradare profundă a Bisericii Ortodoxe din Moldova, punând sub semnul întrebării autenticitatea mesajului spiritual pe care aceasta pretinde că îl promovează.
Deputata Olesea Stamate afirmă că a fost ținta unui atac concertat din partea colegilor și susține că amendamentele propuse de ea au trecut toate etapele procedurale din Parlament. În acest context, considerați că reacția dură este justificată?
Nu m-aș grăbi să o acuz pe doamna Olesea Stamate de intenții ascunse. În calitate de deputat, avea tot dreptul să propună orice amendament, fie el și unul greșit. El urma a fi filtrat prin procedurile parlamentare de verificare ex-post a legii. Din moment ce acest amendament a fost votat unanim și nimeni din Parlament (inclusiv din partea opoziției) nu a avut obiecții, ce pretenții putem avea acum de la doamna Stamate, care nu este penalist și, cel mai probabil, nu are nicio experiență sau interacțiune în aplicarea legislației penale?
Adițional, proiectul de lege a fost avizat pozitiv – de Procuratura Generală, Ministerul
Justiției, CNA și alte instituții relevante.
Nici în procesul de promulgare a legii amnistiei, nimeni nu a considerat necesar să verifice corelarea prevederilor legii cu normele din Codul penal, pentru a evita reducerile repetate ale termenilor de detenție. Reacția dură a publicului este în parte explicabilă prin sensibilitatea subiectului, dar cred că avem de-a face mai degrabă cu o problemă de lipsă de profesionalism instituțional, decât cu una de rea-credință individuală.
Cum vedeți viitorul Legii amnistiei după acest scandal? E nevoie de modificare sau doar de o mai bună aplicare și supraveghere?
Viitorul Legii amnistiei va depinde, în mod evident, de modul în care autoritățile vor reuși să restabilească încrederea publicului și să asigure un cadru clar, previzibil și coerent de aplicare. În acest context, Parlamentul a adoptat recent o lege prin care a elimina posibilitatea prevăzută de articolul 91 din Codul penal, ce permitea eliberarea condiționată înainte de termen a persoanelor care au beneficiat anterior de Legea amnistiei, prin comutarea pedepsei cu detențiunea pe viață în pedeapsă privativă de libertate de 30 de ani.
Parlamentul a prezentat această lege ca fiind una de interpretare, însă – din punctul
meu de vedere – ea introduce reglementări noi, având, mai degrabă, natura juridică a unei legi de modificare, și nu de interpretare. Această calificare forțată ridică o problemă juridică semnificativă, întrucât poate duce la aplicarea retroactivă a noilor restricții asupra persoanelor care au beneficiat deja de mecanismul anterior, în baza unei legi în vigoare la acel moment.
Nu este exclus ca acest subiect să ajungă și în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât poate fi invocat principiul neretroactivității legii penale mai nefavorabile, consacrat atât de Constituție, cât și de jurisprudența CEDO.
