Algeria: Manifestații la Alger şi în alte oraşe împotriva unui nou mandat al preşedintelui Bouteflika

Publicat:

Mii de algerieni au luat parte la noi proteste în capitală şi alte oraşe marţi, cerându-i preşedintelui Abdelaziz Bouteflika să îşi dea demisia şi respingând oferta sa de a nu-şi duce la capăt noul mandat dacă va câştiga alegerile din aprilie, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

„Sfârşitul jocului”, scria pe o pancartă, „sistemul – pleacă”, era inscripţionat pe alta.


Citește și : Medvedev într-un ziar din Luxemburg:Rachetele ruseşti sunt de mare precizie; grădinile voastre nu sunt în pericol

Protestele nu par a fi coordonate de cineva sau să aibă o organizare clară, Algeria fiind în continuare dominată de veteranii războiului de independenţă împotriva Franţei (1954-1962), printre care se află şi Bouteflika.

Însă tensiunile reprezintă cea mai mare provocare de până acum pentru preşedintele algerian şi pentru elita care conduce ţara care constă în partidul aflat la putere, oameni de afaceri, armata şi serviciile de securitate.

Zeci de mii de persoane au protestat în mai multe oraşe din Algeria, acestea fiind cele mai mari demonstraţii de la Primăvara Arabă din 2011, cerându-i lui Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, să nu participe la alegerile de pe 18 aprilie. El şi-a depus oficial candidatura duminică.

Marţi, sute de studenţi au protestat în mai multe oraşe precum Constantine, Annaba şi Blida.

Bouteflika, care se află la putere de 20 de ani, nu a vorbit în public de când a suferit un infarct în 2013.

Tinerii algerieni doresc o nouă generaţie de lideri. Algerienii au tolerat în mare parte mandatele lui Bouteflika, el aducând pace şi stabilitate, chiar dacă cu preţul unei toleranţe scăzute faţă de orice fel de opoziţie.

Citește și : Senatul american va vota împotriva stării de urgenţă declarată de Trump

Însă populaţia tânără a Algeriei, 70% având sub 30 de ani, doresc mai multe locuri de muncă, servicii mai bune şi eliminarea corupţiei.

Oponenţii lui Bouteflika au declarat că el nu mai este potrivit pentru a conduce ţara, făcând referire la starea sa de sănătate şi la lipsa unor reforme economice din partea sa pentru a gestiona rata mare a şomajului, care este de peste 25% printre persoanele de sub 30 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.