StiripesurseȘtirile zileiAlgeria se implică în extracţia de petrol şi gaze din Libia

Algeria se implică în extracţia de petrol şi gaze din Libia

Publicat:

Compania de stat algeriană de hidrocarburi, Sonatrach, a anunţat că a încheiat un acord cu National Oil Corporation din Libia, ce deschide calea reluării activităţilor gigantului algerian în ţara vecină, suspendate în cea mai mare parte în 2014, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Sonatrach şi National Oil Corporation au semnat azi, la Tripoli, un protocol de acord pentru întărirea parteneriatului lor în sectorul de petrol şi gaze’, a transmis joi într-un comunicat grupul algerian, cea mai mare companie în domeniul hidrocarburilor de pe continentul african.

Citeşte şi: Bombardiere strategice americane B-52 au ajuns în Marea Britanie – Black News

Acordul a fost semnat cu ocazia vizitei la Tripoli a directorului general al Sonatrach, Toufik Hakkar.

Într-o conferinţă de presă la Tripoli, acesta a afirmat că Sonatrach a investit 150 milioane de dolari în Libia şi va investi încă 50 milioane.


‘Există rezerve de petrol şi gaze şi există o cerere în Europa. Vom exploata aceste rezerve pentru a răspunde acestei cereri’, a spus el.

Citeşte şi: UE deplânge încercările Rusiei de o diviza – Black News

Potrivit comunicatului, ‘memorandumul vizează reluarea activităţilor Sonatrach în Libia pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale şi a începe să dezvolte câmpurile descoperite’.

Ţară cheie pentru producţia de petrol în Africa de Nord, Libia se află în continuare în haos după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Schimbările climatice au provocat pierderi majore în populația celui mai rar mare primat din lume

Un eveniment climatic extrem, asociat cu ploi torențiale și alunecări de teren în insula Sumatra din Indonezia, a dus la dispariția a aproape 10%...

Ce spune psihologia despre cei care se plâng pe WhatsApp

Împărtășirea problemelor cu prietenii este considerată adesea benefică, însă cercetătorii avertizează că repetarea constantă a acelorași griji în conversațiile de pe WhatsApp poate avea...

Secretul experților în arte marțiale, deslușit: Creierul tău știe când trebuie să respiri

Mai mulți cercetători italieni au făcut un studiu și au ajuns la o concluzie surprinzătoare. Creierul tău știe când trebuie să respiri, iar respirația...

Premieră în Marea Britanie: O pasăre rară a fost văzută pentru prima dată

Sute de pasionați din Marea Britanie s-au strâns pentru a vedea pentru prima dată o pasăre rară. Ea este mai frecvent întâlnită în sudul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.