Algeria: Şeful Statului Major al armatei cere ca preşedintele Bouteflika să fie declarat în imposibilitatea totală de a-şi exercita atribuţiile

Publicat:

Şeful Statului Major al armatei algeriene a cerut marţi să fie angajată procedura prevăzută în articolul 102 al Constituţiei, aplicabil când preşedintele Algeriei “se află, din cauza unei boli grave şi durabile, în imposibilitatea totală de a-şi exercita atribuţiile”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Slăbit din 2013 de sechelele unui accident vascular cerebral, preşedintele Abdelaziz Bouteflika, 82 de ani, se confruntă de peste o lună cu o mişcare de contestare fără precedent după instalarea sa la putere, în 1999.


Citește și : Preşedintele croat convoacă alegerile europarlamentare pentru data de 26 mai

Articolul 102 din Constituţie prevede, de asemenea, procedura de urmat în cazul demisiei preşedintelui republicii.

“Devine necesar, chiar imperativ, de a adopta o soluţie pentru a ieşi din criză, care să răspundă revendicărilor legitime ale poporului algerian şi care să garanteze respectarea prevederilor Constituţiei şi menţinerea suveranităţii statului”, a declarat generalul Ahmed Gaid Salah, un apropiat al lui Bouteflika, într-un discurs difuzat la televiziunea naţională. “O soluţie care să ducă la un consens între toate viziunile şi la unanimitate între toate părţile (implicate) este cea stipulată în Constituţie, în articolul său 102”, a continuat generalul.

Articolul 102 din Constituţie prevede ca Parlamentul, la propunerea Consiliului Constituţional “reunit în deplin drept”, să declare cu o majoritate de două treimi “starea de imposibilitate”, când “preşedintele republicii, din cauza unei boli grave şi durabile, se află în imposibilitatea totală de a-şi exercita atribuţiile”.

Preşedintele Consiliului Naţiunii (camera superioară a parlamentului) preia apoi interimatul pentru un termen de 45 de zile. Dacă “starea de imposibilitate” continuă după acest termen, este declarat caracterul “vacant” al puterii. Interimatul continuă timp de maxim 90 de zile, perioadă în timpul căreia sunt organizate alegeri prezidenţiale.

Citește și : Eurodeputaţii cer o gardă financiară europeană

Preşedintele Consiliului Constituţional, Tayeb Belaiz, 70 de ani, care trebuie să-şi reunească instituţia pentru a propune aplicarea articolului 120, este un apropiat al şefului statului şi unul dintre consilierii săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.