StiripesurseExterneAlianţa partidelor de dreapta a câştigat alegerile parlamentare

Alianţa partidelor de dreapta a câştigat alegerile parlamentare

Publicat:

Partidul postfascist Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia, FDI), condus de Giorgia Meloni, s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, un eveniment fără precedent din 1945, potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, notează AFP, potrivit agerpres.

FDI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia (FI) al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională Rai.

Citeşte şi: Fiona a ucis doi oameni în Canada; Florida şi Cuba se pregătesc deja pentru o altă furtună puternică – Black News

Pentru prima dată după 1945, un partid postfascist ar putea guverna Italia, coaliţia dintre FDI, FI şi Ligă fiind asigurată, potrivit estimărilor în număr de locuri, să deţină majoritatea atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.

Coaliţia are “un avantaj clar atât în Cameră, cât şi în Senat”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter Matteo Salvini. “Noaptea va fi lungă, dar vreau să vă mulţumesc deja”, a adăugat el.


Partidul Democrat (PD), principala formaţiune de stânga, nu a reuşit să impună barajul în faţa extremei drepte şi trebuie să se mulţumească cu un scor care oscilează între 17% şi 21%.

Mişcarea 5 Stele (M5S, ex-antisistem) a obţinut între 13,5% şi 17,5% din voturi, în scădere faţă de scorul său istoric de peste 30% în 2018.

Citeşte şi: Politicieni de dreapta salută victoria Giorgiei Meloni în alegerile din Italia – Black News

În “pole position” pentru a deveni prima femeie şefă de guvern, Giorgia Meloni, o romană de 45 de ani care, în calitate de tânără activistă, şi-a exprimat admiraţia pentru Mussolini, a reuşit să-şi îmbunătăţească imaginea după ce a spus pe nume temerilor şi fricilor milioanelor de italieni în faţa creşterii preţurilor, şomajului, ameninţării recesiunii sau a lipsei de organizare a serviciilor publice.

Împreună cu cei doi aliaţi ai săi, Salvini şi Berlusconi, ea promite reduceri de taxe, blocarea migranţilor care traversează Marea Mediterană, precum şi o politică familială ambiţioasă pentru creşterea natalităţii într-o ţară îmbătrânită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

România a fost lovită de POTOP: Maşini luate de vâltoare, copaci smulși și locuințe inundate

Furtunile puternice care au lovit ieri România au produs pagube în 29 de localități din 16 județe și în municipiul București. Potrivit Inspectoratului General...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.