StiripesurseDiasporaAliaţii vor găsi în curând o soluţie în legătură cu tancurile...

Aliaţii vor găsi în curând o soluţie în legătură cu tancurile pentru Ucraina

Publicat:

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat marţi aliaţii să accelereze livrările de arme grele şi mai avansate către Ucraina pentru a respinge forţele ruse, exprimându-şi de asemenea încrederea că o decizie privind trimiterea de tancuri de luptă Kievului va veni în curând, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Stoltenberg s-a exprimat la Berlin alături de noul ministru german al apărării Boris Pistorius, care a spus că guvernul său va acţiona rapid în legătură cu tancurile dacă s-ar găsi un consens.

Citeşte şi: Franţa a repatriat 15 femei şi 32 de copii din taberele de prizonieri jihadişti din Siria – Black News

Presiunea a crescut asupra guvernului cancelarului german Olaf Scholz pentru a a trimite tancuri Leopard în Ucraina şi a permite altor ţări să facă acelaşi lucru, în timp ce conform regulilor de achiziţii publice militare, Germania trebuie să autorizeze orice reexport.

Dar partidul social-democrat al lui Scholz ezită, pe fondul temerilor că ar putea determina escaladarea în continuare a conflictului de către Moscova.


Polonia, care a acuzat Germania că “îşi târâie picioarele” în legătură cu tancurile, a declarat marţi că a cerut oficial permisiunea Berlinului de a reexporta tancurile Leopard în Ucraina.

“În acest moment crucial al războiului, trebuie să furnizăm sisteme (de armament n.r.) mai greu şi mai avansate pentru Ucraina şi trebuie să o facem mai repede”, a declarat Stoltenberg reporterilor.

“Prin urmare, salut discuţia noastră de astăzi. Am discutat despre problema tancurilor de luptă. Consultările între aliaţi vor continua şi sunt încrezător că vom avea o soluţie în curând”, a adăugat Stoltenberg.

Pistorius a spus că Germania nu stă în calea altor ţări care antrenează trupele ucrainene să folosească tancurile Leopard în timp ce discuţiile continuau. El a adăugat că este greşit să se spună că “există dezbinare sau că Germania este izolată”.

Scholz încearcă să ajungă la un consens cu privire la problema tancurilor, a declarat el, adăugând că NATO nu trebuie să devină parte la războiul din Ucraina.

Citeşte şi: NOU incident la metroul din Ciudad de Mexico (VIDEO): 20 de pasageri au fost intoxicaţi! – Black News

Ministrul de externe al Germaniei Annalena Baerbock a semnalat un posibil progres duminică, când ea a spus că guvernul ei nu ar sta în calea Poloniei dacă doreşte să-şi trimită tancurile Leopard 2 în Ucraina.

Dar marţi, un oficial al Ministerului de Externe german părea să tempereze aceste remarci, spunând că Scholz va decide asupra trimiterii tancurilor, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Liderii UE au decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina și accelerarea pregătirilor pentru apărarea statelor membre din flancul estic

Consiliul European a decis accelerarea pregătirii pentru apărarea blocului comunitar până în 2030 și deblocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Citește...

Peste 1,4 milioane de militari ruși au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina, estimează NATO

Rusia a suferit peste 1,4 milioane de victime militare de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, potrivit unei estimări prezentate de un...

Peste o jumătate de milion de ore de înregistrări din războiul din Ucraina vor fi utilizate pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială

Compania americană Enabled Intelligence a lansat o nouă bază de date destinată antrenării sistemelor de inteligență artificială, care conține peste 500.000 de ore de...

Zelenski cere ţărilor aliate mai multe rachete antibalistice

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat joi, în faţa ţărilor NATO, mai multe rachete antibalistice, muniţie de artilerie şi drone terestre pentru ca armata...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.