Ambasada Israelului protestează după ce Vaticanul a denunţat ‘măcelul’ din Gaza

Publicat:

Ambasada Israelului protestează după ce Vaticanul a denunţat ‘măcelul’ din Gaza

Israelul a protestat miercuri pe lângă Vatican după ce adjunctul papei Francisc a definit ceea ce se întâmplă în Gaza drept “măcel” rezultat dintr-un răspuns militar israelian disproporţionat contra Hamas, informează Reuters.


“Este o declaraţie deplorabilă. Judecarea legitimităţii unui război fără a ţine cont de toate circumstanţele şi datele relevante duce inevitabil la concluzii greşite”, a transmis Ambasada Israelului pe lângă Sfântul Scaun într-un comunicat, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Cu o zi înainte, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a reiterat “cererea ca dreptul Israelului la apărare, invocat pentru a justifica această operaţiune, să fie proporţional, dar care, cu siguranţă, cu 30.000 de morţi, nu este”.

“Cred că suntem cu toţii revoltaţi de ceea ce se întâmplă, de acest măcel, dar trebuie să avem curajul să mergem înainte şi să nu ne pierdem speranţa”, a spus Parolin, adăugând că “trebuie să găsim alte modalităţi de a rezolva problema Gazei, problema Palestinei”.

Un editorial publicat miercuri în ziarul oficial al Vaticanului, L’Osservatore Romano, întăreşte mesajul.

“Nimeni nu poate defini ceea ce se întâmplă în Fâşia (Gaza) drept ‘daune colaterale’ în lupta împotriva terorismului. Dreptul la apărare, dreptul Israelului de a-i aduce în faţa justiţiei pe autorii masacrului din octombrie, nu poate justifica acest măcel”, potrivit editorialului.

Cel puţin 1.200 de israelieni au fost ucişi şi aproximativ 250 luaţi ostatici într-un raid al militanţilor Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, determinând Israelul să riposteze. Cel puţin 28.576 de palestinieni au fost ucişi de atunci în loviturile israeliene, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din Gaza.

Notând că Hamas foloseşte spitale şi şcoli ca scuturi şi sugerând că majoritatea populaţiei din Gaza sprijină “activ” gruparea, ambasada Israelului a insistat că Hamas poartă toată vina pentru moartea şi distrugerile din enclava palestiniană.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

Papa, care a lansat multiple pledoarii pentru pace în Orientul Mijlociu şi în alte părţi, s-a confruntat cu critici anterioare din partea grupurilor evreieşti în legătură cu poziţia Vaticanului cu privire la conflictul Israel-Gaza.

În noiembrie, o dispută aprinsă a izbucnit în legătură cu faptul dacă papa Francisc a folosit cuvântului “genocid” pentru a descrie evenimentele din Gaza, palestinienii care s-au întâlnit cu el insistând că a făcut-o, iar Vaticanul spunând că nu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cursul valutar oficial al BNM pentru 25 iunie 2024

Cursul valutar oficial pentru 25 iunie 2024 Ratele oficiale de schimb valutar pentru ziua de 25 iunie 2024, comunicate de către Banca Națională a Moldovei: Valuta Cod Abr Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7705 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5728 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2872 Coroana...

Echipa Moldovei la JO din Paris, mai mare

Echipa Moldovei la JO din Paris, mai mare Înotătorii Tatiana Salcutan și Pavel Alovatki vor reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris. Calificarea...

Recensământ 2024: Persoanele care încă nu au fost recenzate sunt îndemnate să ia lua legătura cu BNS 

Recensământ 2024: Persoanele care încă nu au fost recenzate sunt îndemnate să ia lua legătura cu BNS  Până la finalizarea Recensământului populației și locuințelor 2024 au...

Casa familiei prinţesei Diana, scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro

Casa familiei prinţesei Diana, scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru prima dată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.