StiripesurseȘtirile zileiAmbasadoarea americană la ONU consideră că Rusia nu ar trebui să...

Ambasadoarea americană la ONU consideră că Rusia nu ar trebui să fie membră permanentă a Consiliului de Securitate

Publicat:

Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a apreciat joi că Rusia nu ar trebui să fie membră permanentă a Consiliului de Securitate, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Rusia este membră permanentă a Consiliului de Securitate. Nu ar trebui să fie, din cauza a ceea ce face în Ucraina, însă Carta (Naţiunilor Unite) nu permite modificarea statutului său de membră permanentă”, a afirmat diplomata în Costa Rica, unde participa la un summit pentru democraţie.

Citeşte şi: Democrația încă mai rezistă în Israel – Black News

Rusia urmează să preia sâmbătă de la Mozambic, pe termen de o lună, preşedinţia Consiliului – forul executiv al ONU.

Într-o convorbire în exclusivitate cu AFP, ambasadoarea SUA a subliniat că aşteaptă din partea Rusiei un comportament “profesionist”, însă şi-a exprimat unele îndoieli. “Ne aşteptăm de asemenea să caute ocazii de a-şi duce mai departe campania de dezinformare împotriva Ucrainei, a Statelor Unite şi a tuturor aliaţilor noştri”, a spus ea.


“Ne vom exprima cu fiecare ocazie îngrijorările privind acţiunile Rusiei”, a adăugat reprezentanta Washingtonului la ONU. Ea a promis că Statele Unite vor condamna acţiunile Rusiei şi vor arăta întregii lumi “ce face Rusia şi consecinţele acţiunilor sale împotriva Ucrainei”.

În ceea ce priveşte confruntarea diplomatică dintre China şi Taiwan pentru legăturile diplomatice cu America Latină, Thomas-Greenfield a dat asigurări că SUA vor respecta politica “o singură China”, promovată de Beijing, care consideră Taiwanul o provincie chineză. Ambasadoarea a apreciat însă că ţara sa are un “parteneriat solid” cu Taiwanul şi va susţine drepturile cetăţenilor cu paşaport taiwanez.

Citeşte şi: Până și aliații lui Putin se întorc împotriva lui – Black News

La sfârşitul săptămânii trecute, Hondurasul a stabilit relaţii diplomatice cu China şi a rupt relaţiile cu Taiwanul, reaminteşte AFP.

În dialogul cu agenţia, ambasadoarea s-a referit şi la criza socială, economică şi politică din Haiti şi la posibilitatea unei intervenţii internaţionale sugerate recent de şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell. “Suntem foarte îngrijoraţi de Haiti. Situaţia s-a deteriorat în ultimele luni”, a arătat ea, recunoscând că discută despre “modul de organizare a unei forţe internaţionale care să nu provină de la Naţiunile Unite”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.