StiripesurseDiasporaAmbasador rus: SUA confirmă implicarea de facto în conflictul ucrainean prin...

Ambasador rus: SUA confirmă implicarea de facto în conflictul ucrainean prin antrenarea soldaţilor Kievului pentru a folosi sistemul Patriot

Publicat:

Decizia Statelor Unite de a instrui militarii ucraineni cu privire la modul de utilizare a sistemului de rachete Patriot este o confirmare a “implicării de facto a Washingtonului în conflictul ucrainean”, a declarat marţi ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, într-un comunicat, relatează CNN, scrie news.ro .   

“Decizia Departamentului american al Apărării de a organiza instrucţii la Fort Sill din Oklahoma este o altă confirmare a implicării de facto a Washingtonului în conflictul ucrainean de partea criminalilor nazişti de la Kiev”, a declarat ambasadorul Anatoli Antonov reacţionând la anunţul Pentagonului că va începe pregătirea soldaţilor ucraineni pentru a-i familiariza cu folosirea sistemelor de rachete Patriot.

Citește și : Oraşul Soledar a căzut în mâna ruşilor

“Este demn de remarcat faptul că eforturile noastre de a aduce în atenţia publicului american adevăratul pericol reprezentat de o astfel de direcţie a Casei Albe sunt recunoscute pas cu pas de către comunitatea locală de experţi”, a punctat ambasadorul. “De exemplu, observatorii de la Washington Post au recunoscut în mod deschis că antrenarea trupelor ucrainene în Statele Unite înseamnă că implicarea SUA în confruntare sporeşte. Aceştia au remarcat că administraţia nu se mai limitează la consolidarea potenţialului de apărare al Kievului, ci îi transferă noi arme pentru a-i spori capacităţile ofensive”, a comentat Anatoli Antonov făcând referire la un articol publicat de “The Washington Post”.

“Ultimul argument, exprimat de jurnaliştii locali, arată în mod clar că Washingtonul a indus în mod deliberat în eroare ţara noastră şi lumea, vorbind despre dorinţa de a consolida capacitatea de autoapărare a Ucrainei. Adevăratul obiectiv al administraţiei este de a provoca Rusiei cât mai multe daune pe câmpul de luptă, folosind ucrainenii ca intermediari”, acuză ambasadorul Anatoli Antonov.


Citeşte şi:  Convenţia CE împotriva traficului de organe a intrat în vigoare

Citește și : Harkovul a fost bombardat intens la câteva ore după vizita ministrului german de externe

Trupele ucrainene urmează să înceapă antrenamentul pentru folosirea sistemului de rachete Patriot chiar de săptămâna viitoare, în SUA, a anunţat marţi Pentagonul. Programul de pregătire va avea loc la Fort Sill din Oklahoma, unde SUA îşi desfăşoară propriile antrenamente privind operarea şi întreţinerea sistemului avansat de apărare aeriană. Fort Sill este una dintre cele patru locaţii de pregătire de bază ale armatei americane şi găzduieşte şcoala de artilerie de câmp, instruind soldaţii americani de peste un secol.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

Rusia amenință pe față patru țări NATO

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a avertizat Finlanda, Estonia, Letonia și Lituania că Moscova își rezervă „dreptul la autoapărare” în cazul...

„Posibile ținte militare”: Rusia publică adresele unor companii din Europa

Ministerul rus al Apărării a publicat adresele companiilor europene care produc drone pentru Ucraina, cele pe care vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, le-a...

Atac armat la Kiev. Un bărbat a deschis focul asupra trecătorilor

UP DATEForțele speciale au luat cu asalt magazinul, iar atacatorul a fost lichidat. Este vorba despre un cetățean ucrainean născut la Moscova, potrivit presei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.