StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorii UE la Kabul recomandă oprirea deportărilor către Afganistan

Ambasadorii UE la Kabul recomandă oprirea deportărilor către Afganistan

Publicat:

Ambasadorii statelor Uniunii Europene în Afganistan recomandă suspendarea deportărilor pentru moment în ţara lovită de criză din cauza situaţiei securităţii care se deteriorează masiv, relatează marţi DPA, potrivit agerpres.

Având în vedere agravarea conflictului, securitatea precară şi situaţia drepturilor omului, precum şi lipsa spaţiilor sigure în ţară, ei recomandă suspendarea temporară a repatrierilor forţate din statele membre UE către Afganistan, potrivit unui raport al şefilor de misiuni diplomatice din UE la Kabul, trimis marţi statelor membre şi din care extrase au fost puse la dispoziţia agenţiei germane de presă.

Citește și: Mexicul se angajează să protejeze o jurnalistă amenințată de traficanții de droguri

Recent, Ministerul pentru Refugiaţi afgan a chemat UE şi alte state europene să oprească deportările timp de trei luni, începând cu luna iulie.

Militanţii islamişti talibani controlează acum aproape jumătate din districtele Afganistanului.


Statele membre ale UE au fost de asemenea sfătuite să sporească sprijinul pentru Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi agenţia ONU pentru refugiaţi din Pakistan, Iran şi Turcia, în timp ce se aşteaptă ca aceste ţări să primească cel mai mare aflux de refugiaţi din Afganistan.

Este neobişnuit ca o astfel de recomandare să fie exprimată, în timp ce chestiunile de migraţie sunt de fapt competenţa statelor membre. Şefii de misiuni pe teren pot analiza şi pune la îndoială anumite probleme, dar nu pot interveni în deciziile capitale, notează DPA.

Citește și: Insula Martinica se ÎNCHIDE și le recomandă turiștilor să plece

Opt state membre ale UE încă operează ambasade la Kabul, inclusiv Germania.

În Germania, dezbaterea despre o posibilă oprire a deportărilor s-a intensificat. Cel mai recent, un zbor de deportare planificat a fost anulat la începutul lunii august.

Cu toate acestea, guvernul de la Berlin rămâne ferm pe poziţie în legătură cu deportările. Ministerul federal de Interne a declarat că zborul anulat ar trebui reluat cât mai curând posibil. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.