StiripesurseExterneAmbasadorul Belarusului în UK este rechemat la Minsk din cauza 'acţiunilor...

Ambasadorul Belarusului în UK este rechemat la Minsk din cauza ‘acţiunilor neprieteneşti’ ale Londrei

Publicat:

Minskul a anunţat vineri retragerea ambasadorului său din Regatul Unit şi reducerea relaţiilor diplomatice la nivelul de însărcinat cu afaceri ca răspuns la “acţiunile neprieteneşti” ale Londrei, relatează EFE, potrivit agerpres.

“S-a luat decizia de a reduce reprezentarea ţării noastre la Londra la nivelul de însărcinat cu afaceri”, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Belarus, Anatoli Glaz, citat de agenţia Belta.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Această măsură este un răspuns “la o serie întreagă de demersuri neprieteneşti ale Regatului Unit, menite să provoace în mod sistematic un prejudiciu maxim posibil cetăţenilor şi persoanelor juridice din Belarus”, a indicat reprezentantul diplomaţiei de la Minsk.

Potrivit lui Glaz, retragerea ambasadorului belarus nu înseamnă închiderea canalelor de dialog dintre Minsk şi Londra, căci “prezenţa diplomatică va fi restabilită după ce politicieni responsabili vor ajunge în guvernul britanic”.


Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe belarus a enumerat mai multe “acţiuni neprieteneşti” ale Londrei, inclusiv sancţiunile împotriva oamenilor de afaceri belaruşi, economiei şi sistemului financiar al ţării, limitările impuse media belaruse şi interzicerea zborurilor Belavia, compania aeriană din Belarus.

În plus, el a criticat refuzul acordării de vize parlamentarilor din Belarus pentru participarea acestora la Adunarea Parlamentară a OSCE şi “alte măsuri restrictive suplimentare care nu permit un dialog deplin în stadiul actual”.

Londra a impus diferite sancţiuni Minskului, mai întâi pentru alegerile prezidenţiale din 2020, în care Aleksandr Lukaşenko a fost declarat învingător şi care sunt calificate drept frauduloase de către Occident, iar, mai recent, pentru sprijinul său acordat campaniei militare ruse în Ucraina.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

Printre cele mai recente restricţii se numără interzicerea exporturilor către Belarus de “produse petroliere rafinate; componente de tehnologie avansată, cum ar fi cele utilizate la calculatoare cuantice, precum şi articole de lux, cum ar fi opere de artă şi genţi de designer”.

În acelaşi timp, au fost interzise importurile de “fier şi de oţel din Belarus”.

De asemenea, guvernul britanic a restricţionat accesul Belarusului la sectorul său de servicii financiare, conform agenţiei de presă citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

Netanyahu bombardează Libanul și demolează afirmațiile lui Trump

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, guvernul israelian a spulberat declarațiile Casei Albe privind un armistițiu în Liban, în special pentru...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.