StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorul Israelului din Noua Zeelandă vrea o întâlnire cu o artistă...

Ambasadorul Israelului din Noua Zeelandă vrea o întâlnire cu o artistă celebră, după anularea concertului din Tel Aviv

Publicat:

Ambasadorul israelian în Noua Zeelandă a cerut miercuri să se întâlnească cu Lorde, după ce tânăra cântăreaţă pop a anulat un concert în Tel Aviv în urma apelurilor transmise de activiştii care i-au cerut să evite Israelul în semn de protest faţă de felul în care această ţară îi tratează pe palestinieni, informează Reuters miercuri, potrivit agerpres.

Iţak Gerberg (foto), ambasadorul Israelului în Noua Zeelandă, a declarat într-o scrisoare publică că este “regretabil” faptul că acel show a fost anulat şi consideră că boicotul demarat împotriva ţării sale reprezintă un act de “ostilitate şi intoleranţă”.

Citeşte şi: 27 de persoane au fost rănite după ce un vas de croazieră elvețian s-a lovit de pilonul unui pod în vestul Germaniei

“Vă invit să ne întâlnim faţă în faţă şi să vorbim despre Israel, despre realizările sale şi despre rolul pe care îl deţine în calitate de unică democraţie din Orientul Mijlociu”, a declarat ambasadorul Gerberg într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în Noua Zeelandă.

Reprezentanţii cântăreţei Lorde nu au dat curs deocamdată invitaţiilor primite din partea jurnaliştilor de a face comentarii legate de un posibil răspuns oficial al cântăreţei şi nici nu au spus dacă artista intenţionează să se întâlnească cu ambasadorul israelian.


Cântăreaţa neozeelandeză, în vârstă de 21 de ani, şi-a anulat concertul pe care îl avea programat în Tel Aviv în luna iunie în cadrul unui turneu mondial prin care îşi promovează cel de-al doilea album de studio, intitulat “Melodrama”.

Activiştii neozeelandezi şi din alte ţări ale lumii au îndemnat-o să anuleze acel show, cerându-i într-o scrisoare deschisă ce a fost publicată pe 21 decembrie să renunţe la concertul din Tel Aviv pentru a respecta astfel un boicot cultural, demarat cu scopul de a forţa Israelul să pună capăt ocupaţiei din teritoriile palestiniene.

Lorde a anunţat apoi pe Twitter că a discutat “cu mulţi oameni despre acest lucru” şi că a luat în considerare “toate opţiunile”.

Eran Arielli, promotorul concertului, a anunţat duminică pe Facebook că show-ul din Tel Aviv al cântăreţei Lorde a fost anulat.

“Adevărul este că am fost naiv să cred că un artist de vârsta ei va putea să absoarbă presiunea pe care o implică venirea sa în Israel”, a scris organizatorul israelian de concerte.

Mişcarea Boycott, Divestment and Sanctions (BDS) a fost lansată în 2005 sub forma unei campanii non-violente pentru a presa Israelul să respecte legile internaţionale şi să pună capăt ocupaţiei din teritoriile în care palestinienii vor să îşi înfiinţeze un stat propriu.

Citeşte şi: Atac armat la Moscova. Un mort şi trei răniţi – LIVE VIDEO

Printre artiştii care au boicotat Israelul se numără Roger Waters şi Elvis Costello.

În schimb, alte vedete din industria muzicală, precum Elton John, Aerosmith, Guns and Roses, The Rolling Stones, Radiohead, Justin Bieber şi Rihanna au susţinut concerte în Israel.

Guvernul de dreapta al prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu, duce la rândul său o campanie îndelungată împotriva mişcării BDS, pe care o consideră antisemită şi pe care o acuză că pune sub semnul întrebării legitimitatea statală a Israelului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.