StiripesurseDiasporaAmbasadorul polonez în Germania acuză Berlinul de lipsă de comunicare în...

Ambasadorul polonez în Germania acuză Berlinul de lipsă de comunicare în privinţa Ucrainei

Publicat:

Ambasadorul Poloniei în Germania, Dariusz Pawlos, a criticat Berlinul pentru lipsa de voinţă în a discuta chestiuni referitoare la Ucraina, informează joi dpa, potrivit agerpres.

Varşovia încearcă să comunice cu cancelarul german Olaf Scholz, dar acest lucru nu este uşor, a declarat Dariusz Pawlos pentru ziarul german Kolner Stadt-Anzeiger în comentarii care urmează să fie publicate joi.”Nu obţinem programări pentru consultaţii scurte şi rapide. Uneori este dezamăgitor”, a spus ambasadorul polonez.

Citeşte şi: Ce jocuri poate face Rusia prin România? – Black News

Pawlos şi-a apărat autorităţile pentru că au făcut presiuni asupra Berlinului în privinţa livrărilor de arme Ucrainei, în special în ceea ce priveşte decizia de a furniza Kievului tancuri de luptă pentru a se apăra de invazia rusă. Poziţia reticentă a guvernului german în această chestiune a fost de neînţeles pentru Varşovia, a apreciat ambasadorul polonez.”Ori ajuţi, ori nu”.

Ambasadorul Dariusz Pawlos a subliniat, de asemenea, că ţara sa este dispusă şi capabilă să îşi ţină promisiunile cu privire la livrările de tancuri Kievului, după ce ştiri recente au stârnit îngrijorări cu privire la starea şi capacitatea operaţională a tancurilor poloneze.”Avem tancuri în număr suficient şi contingentul pe care l-am promis este disponibil. A promite tancuri şi apoi a nu le oferi ar fi schizofrenic”, a ţinut să clarifice situaţia Pawlos.


Citeşte şi: 39 de migranţi au murit într-un accident de autocar în Panama – Black News

După ce Berlinul a decis luna trecută să furnizeze Kievului tancuri de luptă moderne Leopard 2, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat, de asemenea, livrarea de avioane de luptă,”rachete cu rază mai lungă de acţiune” şi mai multă artilerie.

“Polonia este deschisă la tot ceea ce ajută Ucraina”, a spus Pawlos referitor la problema trimiterii de avioane de luptă. Varşovia a înţeles cererea ucraineană şi va fi pregătită să trimită avioane de luptă de fabricaţie sovietică, a spus Pawlos. Cu toate acestea, un astfel de pas ar necesita un consens politic între aliaţii NATO, precum şi o decizie curajoasă, a mai spus ambasadorul Poloniei în Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.