StiripesurseExterneAmbasadorul R.Moldova în Israel: Situația de securitate din Israel 'este foarte...

Ambasadorul R.Moldova în Israel: Situația de securitate din Israel ‘este foarte volatilă și în permanentă schimbare’

Publicat:

Ambasadorul R.Moldova în Israel: Situația de securitate din Israel ‘este foarte volatilă și în permanentă schimbare’

Situația de securitate din Israel „este foarte volatilă și în permanentă schimbare”. Declarația a fost făcută de Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman, la o emisiune de la Radio Moldova. Diplomatul a îndemnat cetățenii țării noastre să evite călătoriile în Israel, iar cei care sunt deja acolo sunt atenționați să urmeze cu strictețe toate instrucțiunile de securitate, transmite MOLDPRES

Ieri Iranul a lansat un nou atac asupra Israelului. Numărul de rachete lansate nu este sigur, dar este între 180 și 400. Este vorba de rachete balistice care ajung pe teritoriul Israelului în circa 12 minute. Atacul a fost fără precedent, dar autoritățile au reușit să prevină populația și noi, Ambasada am publicat un mesaj pentru cetățenii noștri ca să urmeze toate indicațiile și măsurile de precauție. Atunci când sunt urmate toate instrucțiunile, oamenii au posibilitatea să fie în siguranță aflându-se în adăposturi”, a afirmat Alexandr Roitman.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Ambasadorul a menționat că autoritățile comunică permanent în timp foarte scurt, dar și util care sunt măsurile și ce trebuie făcut la un anumit moment al zilei. „Din păcate, situația de securitate este foarte volatilă, în permanentă schimbare. Sunt adăposturi publice, sunt adăposturi în casele oamenilor, asta e unica posibilitate ca oamenii să se adăpostească și să aștepte până aceste atacuri se vor finaliza”, a spus Alexandr Roitman.

Diplomatul a opinat că „spre regret această stare va continua”. „Orientul Mijlociu este specific în acest sens, instabilitatea periodică este într-un fel o obișnuință din păcate. Noi am asistat de multe ori la sincope în situația de securitate, escaladări și mai apoi perioade de liniște. Din păcate, această stare va continua și spre regret nu vedem elemente care să ne spună că lucrurile se vor liniști curând. În acest sens, reiterez apelul Ministerului de Externe și al Ambasadei pentru cetățenii noștri: în caz că nu au necesități vitale de a vizita Israelul, atunci să se abțină de la vizite, iar cei care se află în Statul Israel – să urmeze cu strictețe toate instrucțiunile de securitate, pentru că doar asta protejează și salvează viața cetățeanului”, a conchis Alexandr Roitman.


El a menționat că Israelul are trei nivele de securitate care permite să intercepteze rachete de rază diferită și acest sistem de securitate este funcțional.

Iranul a lansat marţi seara un atac cu sute de rachete balistice asupra Israelului în ripostă la campania Israelului împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban, relatează Agerpres, cu referire la Reuters.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Sirenele au sunat pe tot teritoriul Israelului şi s-au auzit explozii la Ierusalim şi în valea Râului Iordan. Israelienii au fost atenționați să se îndrepte spre adăposturi.

Potrivit presei israeliene, au fost lansate până la 200 de rachete. Iranul a anunțat anterior că va riposta în urma atacurilor care au ucis conducerea de vârf a aliaţilor săi din Hezbollah în Liban.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.