StiripesursePoliticăAmbasadorul Rusiei cere o întâlnire cu Igor Grosu, dar oficialul nostru...

Ambasadorul Rusiei cere o întâlnire cu Igor Grosu, dar oficialul nostru îl lasă ‘cu ochii-n soare’

Publicat:

Ambasadorul neacreditat al Rusiei în R. Moldova, Oleg Ozerov, i-a expediat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, o scrisoare prin care solicită să fie primit în audiență. Despre acest lucru speakerul a anunțat astăzi în cadrul discuțiilor cu jurnaliștii.

„El tare se rupe la mine în audiență. Mi-a trimis o scrisoare. Eu nu înțeleg ce să discut cu el. Nivelul lui este, cel mult, Ministerul de Externe, când trebuie să fie «invitat»”, a declarat liderul PAS.

Citeşte şi: Curtea de Apel va da pe 28 mai decizia în recursul Evgheniei Guțul – Stiripesurse.md

Întrebat despre o eventuală convocare a lui Ozerov la Ministerul Afacerilor Externe, Igor Grosu a spus că acesta „are rost să fie convocat de fiecare dată când trebuie de dat cu nasul, ori într-o dronă, ori într-un borcan cu apă poluată”.

„De fiecare dată trebuie convocat și arătat care este rezultatul politicii imperialiste ruse și care sunt consecințele războiului din Ucraina. El nu vizează doar Ucraina. Iată ce au creat – criză ecologică de proporții. Vă imaginați, dacă nu se intervenea la timp și dacă nu se instalau barajele”, a adăugat președintele Parlamentului.


Precizăm că autoritățile de la Chișinău au declarat stare de alertă de mediu pe Nistru începând cu 16 martie, după ce substanțe petroliere au fost depistate în apă, ca urmare a unui atac asupra infrastructurii energetice din Ucraina.

Inițial, cantitatea scursă a fost estimată de autoritățile ucrainene la aproximativ 1.5 tone. Ulterior, după discuțiile cu specialiști din Republica Moldova și România, ministrul mediului de la Chișinău a declarat că volumul ar putea fi „chiar de zeci de ori mai mare”.

Ca urmare a acestei scurgeri masive, mai multe localități din nordul R. Moldova, inclusiv municipiul Bălți, au rămas fără apă la robinet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.