StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorul SUA la Beijing, convocat la Ministerul de Externe chinez în...

Ambasadorul SUA la Beijing, convocat la Ministerul de Externe chinez în legătură cu sancţiunile militare americane

Publicat:

Ambasadorul SUA la Beijing, Terry Branstad, a fost convocat sâmbătă la Ministerul Afacerilor Externe chinez, care i-a înmânat “un protest solemn” în legătură cu sancţiunile americane împotriva achiziţiilor de arme ruseşti de către China, a relatat Cotidianul Poporului, organul oficial de presă al Partidului Comunist aflat la putere, potrivit AFP, scrie agerpres.

Washingtonul a anunţat joi că a sancţionat pentru prima dată o entitate străină pentru că a achiziţionat arme ruseşti, mai exact o unitate a armatei chineze care a cumpărat avioane de vânătoare şi rachete sol-aer. Beijingul s-a declarat “indignat” vineri de aceste sancţiuni.

Citește și : Germania: Cea de a 185-a ediţie a Oktoberfest a început la Munchen

Ca reacţie la sancţiuni, ambasadorul SUA, Terry Branstad, a fost convocat de ministrul adjunct al afacerilor externe, Zheng Zeguang, a precizat Cotidianul Poporului în ediţia sa online.

Washingtonul a impus sancţiuni financiare ţintite împotriva unei unităţi-cheie a Ministerului Apărării chinez, Equipment Development Department, şi directorului acesteia, Li Shangfu, pentru achiziţia de avioane de luptă Suhoi Su-35 la sfârşitul lui 2017 şi echipamente legate de sistemul de apărare antiaeriană rusesc S-400 la începutul lui 2018.


Washingtonul nu are niciun drept să se amestece în relaţiile “normale” între două state suverane, a transmis Ministerul Apărării chinez, prin vocea purtătorului de cuvânt Wu Qian.

Beijingul a făcut apel vineri la SUA să retragă aceste sancţiuni, pentru că în caz contrar vor trebui “să-şi asume consecinţele”.

“Acest gest al SUA încalcă grav principiile fundamentale ale relaţiilor internaţionale şi afectează serios relaţiile dintre ţările noastre şi armatele lor”, a declarat Geng Shuang, purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze.

Citește și : Jeremy Hunt în acuză pe Donald Tusk că a insultat poporul britanic pe reţelele de socializare

În acelaşi timp, Moscova, ale cărei relaţii cu Washingtonul sunt la cel mai scăzut nivel pe fondul unei crize diplomatice majore, a acuzat Washingtonul că ameninţă “stabilitatea mondială”.

Această nouă dispută între China şi SUA survine în contextul în care cele două ţări sunt deja prinse într-un război comercial şi au neînţelegeri privind taxele vamale asupra exporturilor reciproce.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.