Ambasadorul SUA la Budapesta a fost convocat la MAE ungar, în urma declaraţiilor lui Biden despre Orban

Publicat:

Ambasadorul SUA la Budapesta a fost convocat la MAE ungar, în urma declaraţiilor lui Biden despre Orban

Ambasadorul SUA în Ungaria a fost convocat la Ministerul ungar de Externe pentru a i se transmite un protest în urma unor declaraţii ale lui Joe Biden, care a spus că Viktor Orban caută să impună o dictatură în Ungaria, preşedintele democrat făcând aceste afirmaţii după ce rivalul său republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, s-a întâlnit în Florida cu premierul ungar.

“Nu suntem obligaţi să acceptăm astfel de minciuni din partea nimănui, chiar dacă această persoană este preşedintele Statelor Unite”, a afirmat marţi ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care a anunţat convocarea ambasadorului american, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

Viktor Orban a avut săptămâna trecută o întâlnire în Florida cu Donald Trump, faţă de care şi-a manifestat din nou susţinerea în alegerile prezidenţiale în care fostul preşedinte republican se va confrunta cu Biden.

Aceasta din urmă, criticând la o reuniune de campanie decizia lui Trump de a avea o întâlnire cu Orban, a spus despre premierul ungar că urmăreşte să impună o dictatură în Ungaria. “Ştiţi cu cine se vede el astăzi la Mar-a-Lago?”, şi-a întrebat Joe Biden susţinătorii. Cu “Orban al Ungariei, care a declarat pur şi simplu că el nu crede că democraţia funcţionează şi că va căuta (să instaureze) dictatura”, a adăugat Biden. “Văd un viitor în care noi vom apăra democraţia, nu în care o vom slăbi”, a completat el.

Ministrul ungar de externe a catalogat aceste declaraţii ale lui Biden drept “o insultă foarte gravă”. “Acest mod de gândire al preşedintelui şi al administraţiei democrate reprezintă o povară grea asupra relaţiilor noastre bilaterale”, a mai remarcat ministrul Peter Szijjarto, răspunzând unei întrebări.

Revenit din SUA, Orban a declarat duminică seară la postul public ungar M1 că Trump are “planuri suficient de detaliate asupra modalităţii” de a readuce pacea în Ucraina. Trump “are o viziune foarte clară, cu care este dificil să nu fii de acord. El spune aşa: mai întâi, nu va da nici un cent în războiul între Ucraina şi Rusia” dacă revine la Casa Albă, a afirmat Orban. Iar “dacă americanii nu dau bani, europenii nu vor putea finanţa singuri acest război. Şi, în consecinţă, războiul se va încheia”, întrucât “este evident că Ucraina nu se va putea descurca prin mijloacele proprii”, a explicat premierul ungar.

Viktor Orban, care a refuzat să trimită arme Kievului şi a menţinut legături apropiate cu Rusia după ce aceasta a declanşat războiul cu Ucraina, a spus de mai multe ori că numai revenirea lui Trump la Casa Albă poate aduce pacea în Ucraina.

Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump

De asemenea, Viktor Orban a fost singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump înaintea alegerilor pe care acesta le-a câştigat în 2016, la fel şi patru ani mai târziu, când însă republicanul a pierdut scrutinul în faţa actualului preşedinte democrat Joe Biden.

De când acesta din urmă a venit la Casa Albă, relaţiile dintre Budapesta şi Washington au intrat în declin, date fiind diferenţele ideologice între premierul conservator ungar şi preşedintele progresist al SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.