StiripesurseȘtirile zileiAmbasadorul SUA la Moscova A PLECAT din Rusia

Ambasadorul SUA la Moscova A PLECAT din Rusia

Publicat:

Ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a părăsit duminică definitiv Rusia, a anunţat într-un comunicat reprezentanţa diplomatică americană, susţinând că motivul plecării sale este încheierea mandatului.

”Ambasadorul în Federaţia Rusă, John J. Sullivan, şi-a încheiat mandatul ca reprezentant al SUA şi a părăsit astăzi Moscova”, a transmis ambasada, potrivit AFP şi agerpres.

Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

John Sullivan a fost numit ambasador la Moscova în decembrie 2019.

”După plecarea sa (din Rusia), el va pune capăt carierei sale în funcţia publică, desfăşurată timp de patru decenii şi sub cinci preşedinţi americani”, adaugă acelaşi comunicat.


În vârstă de 62 de ani, Sullivan a fost secretar de stat adjunct în preşedinţia lui Donald Trump şi a ocupat mai multe funcţii înalte în ministerele Justiţiei, Apărării şi Comerţului.

Conducerea ambasadei SUA la Moscova a fost preluată de Elizabeth Rood, care va fi însărcinat cu afaceri.

Plecarea lui John Sullivan survine într-un moment când relaţiile ruso-americane trec prin cea mai gravă criză de la terminarea Războiului Rece. De când Rusia a atacat Ucraina la sfârşitul lunii februarie, Washingtonul a introdus sancţiuni economice dure contra Moscovei şi a oferit Kievului un ajutor militar substanţial, constând în arme moderne şi informaţii despre trupele ruse.

Citeşte şi: Centrala nucleară Zaporojie ‘a pierdut din nou conexiunea’ cu reţeaua electrică – Black News

Viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, a afirmat vineri că SUA se află în pragul de a deveni parte a conflictului din Ucraina.

“Am avertizat în mod repetat Statele Unite despre posibilele consecinţe dacă SUA continuă să inunde Ucraina cu arme şi se implică în alte tipuri de sprijin direct pentru Kiev. În consecinţă, se pun singuri într-o stare apropiată de ceea ce se poate numi a fi parte în conflict. Frontiera subţire care desparte SUA de a deveni parte în conflict nu trebuie să fie pentru forţele înverşunate anti-ruse o iluzie că totul va rămâne la fel odată ce această frontieră va fi trecută”, a declarat Riabkov într-un interviu acordat postului rus Rossiya-24, citat de TASS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

Dacă mângâi mereu pisicile, psihologii spun că ai aceste trăsături de personalitate

Nu poți trece pe lângă o pisică fără s-o mângâi? Psihologii spun că nu e întâmplător. Iată ce trăsături de personalitate ai, cel mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.