StiripesurseȘtirile zileiAmeninţări la adresa unor moschei din Noua Zeelandă! Două persoane au...

Ameninţări la adresa unor moschei din Noua Zeelandă! Două persoane au fost arestate

Publicat:

Poliţia neozeelandeză a anunţat joi că a arestat două persoane în urma unei ameninţări împotriva unor moschei care au fost scena unui masacru în masă comis în urmă cu aproape doi ani de un adept al supremaţiei rase albe, informează Reuters, potrivit agerpres. 

Potrivit poliţiei, ameninţarea online a fost făcută mai devreme săptămâna aceasta împotriva moscheii Al Noor şi Centrului Islamic Linwood, care au fost vizate în 2019 de cel mai sângeros masacru comis în Noua Zeelandă.

Citeşte şi: De voie, de nevoie, Merkel acceptă o relaxare treptată a restricţiilor

Nu se oferă nicio informaţie cu privire la natura ameninţării şi nici numele suspecţilor. Până acum nu au fost formulate acuzaţii, a adăugat poliţia.

“Niciun mesaj de ură sau persoane care vor să facă rău în comunitatea noastră nu vor fi tolerate – nu aceasta este calea neozeelandezilor”, a declarat John Prince, comandantul districtului Canterbury, într-un comunicat transmis prin email.


Vezi şi: Un prototip al rachetei Starship A EXPLODAT după aterizare – VIDEO

Noua Zeelandă a sporit gradul de alertă înainte de comemorarea pe 15 martie a atacului de la Christchurch. Înarmat cu arme semiautomate de mare capacitate, australianul Brenton Tarrant a ucis 51 de persoane şi a rănit alte câteva zeci, după ce a deschis focul asupra enoriaşilor din cele două moschei, transmiţând live atacurile pe Facebook înainte de a fi arestat.

În august, Tarrant a fost condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, fiind pentru prima dată când Noua Zeelandă a condamnat pe cineva la închisoare pentru tot restul vieţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.